Daraverile zilei de 02 octombrie 2019

Vin vremuri ”bune”: se scoate cota unică, zeci de mii de bugetari concediați – ​Un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere în 2020 în România, care iniţial va lua măsura disponibilizării a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua decizia renunţării la cota unică de impozitare şi adoptarea impozitării progresive, le-a transmis marţi seară preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoş Anastasiu, oamenilor de afaceri germani din România, scrie Agerpres.

Azi reîncep înscrierile pentru Loteria Vizelor – Înscrierile în programul “Loteria vizelor” încep de miercuri, cererile putând fi transmise începând cu ora 19:00 și până în 5 noiembrie, la aceeași oră, anunță Ambasada SUA la București.

Circ pe moțiunea de cenzură care ar trebui să o demită pe Dăncilă – Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au fost convocate miercuri, de la ora 10,30, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură.

Consumul de alcool din Rusia a scăzut cu 40% – Consumul de alcool în Rusia, țară cunoscută ca mare amatoare de vodcă, s-a diminuat cu 43% în perioada 2003-2016, potrivit unui raport publicat marți de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și citat de AFP.

Emag a anunțat când va fi Black Friday anul acesta – Retailerul online eMAG a stabilt data Black Friday din acest an, ziua vânzărilor cu reduceri fiind 15 noiembrie, a anunţat marţi Iulian Stanciu, CEO-ul companiei.

Tarom vrea să introducă curse directe București – SUA – Tarom va introduce din nou curse spre Statele Unite. Din vara anului viitor românii vor putea zbura de la Bucureşti până la New York fără escală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p