Dansul e frumos la vârsta mea !

Sau, mai bine zis, dansează pentru tine. A trebuit să tracă o bună perioadă de timp până când să începem și noi să înțelegem că, pentru a avea cu adevărat copii frumos dezvoltați, atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic, trebuiesc încurajați să aibă parte de cât mai multe activități conexe școlii.

Și astfel am ajuns și noi în situația în care părinții își dau odraslele să facă și baschet și tenis și înot. Plus să învețe 2 – 3 limbi străine, să ia lecții de pian și canto și eventual să știe și olărit. Așadar, nu de puține ori, cădem din puț în lac. Adică de la un copil care nu făcea nimic, la unul care este practic adus la epuizare de prea multe activități, din care nu reușește să înțeleagă prea multe.

Cred că este foarte important, ca și părinte, să descoperi alături de copilul tău ce îi face cu adevărat plăcere. Și acele lucruri să îl lași să și le dezvolte. Nu am crezut niciodată, și cu atât mai puțin cred asta acum, că forțând copilul să facă ceva ce crezi tu ca părinte că îi va fi folositor, chiar va da rezultate. Mă uit la mine ca exemplu.

25_dans_copii

Dacă i-ai fi întrebat pe ai mei ce viitor îmi doreau, răspunsul era același mereu: drept. Eu am ales altceva și nu regret nimic, ba mai mult, după atâția ani, și ai mei s-au convins de alegerea mea. Același lucru este valabil și în cazul unui copil aflat la primii pași de descoperire a sa. Nu încerca să faci din el un Picasso sau Pavaroti. Nu încerca să vezi în el medicul sau judecătorul care nu ai fost tu. Și nu, nu încerca să crezi că dacă are un pic de voce, gata, i-l dai lui Moga și face din el fabrică de hituri.

Dacă îi place să danseze, atunci dă-i șansa să vadă ce poate. Cu atât mai mult cu cât în ziua de azi școlile de dans există la aproape fiecare intersecție de stradă și, culmea, fiecare are propriile sale atuuri. Și dacă tot suntem la acest subiect al dansului, vă recomand cursuri online de dans pentru copii și nu numai copii, într-un mediu extrem de simpatic, unde atât copiii voștri, cât și voi ca adulți puteți face primii pași în dans și, de ce nu, în descoperirea unui talent și a unei pasiuni de care nici nu aveați habar.

Bebelușilor, dans !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p