Da pentru excomunicare !

De ieri, vuiește presa de la noi despre un gest fără precedent luat în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, acela de a excomunica 3 credincioși și de a da canon greu de împărtășanie pentru un număr de 8. Înainte de a intra un pic pe subiectul acesta, aș vrea să aduc în discuție numele chiriarhului locului, ÎPS Ciprian, al cărui parcurs îl urmăresc cu mare interes.

ÎPS Ciprian este în rândul monahilor din 1992. De la momentul urcării sale în treapta arhierească, cariera sa este strâns legată de cea a Catedralei Patriarhale și de a Patriarhilor Teoctist și Daniel.

Mai bine de un deceniu, a desfăşurat o remarcabilă activitate pastoral-misionară şi liturgică în numeroase parohii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, îndeosebi, la biserica „Domniţa Bălaşa” din Capitală; a coordonat Sectoarele Relaţii Bisericeşti şi Interreligioase, Comunităţi Externe, Social-Filantropic, Teologic-Educaţional (2002-2010), Patrimoniu Cultural Naţional Bisericesc (2006-2010), iar, din anul 2009, şi Cancelaria Sfântului Sinod, în calitate de Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române; de asemenea, a fost coordonatorul asistenţei religioase din unităţile militare, spitale, penitenciare şi alte instituţii bugetare. În 2013 este ales Arhiepiscop al Buzăului ș Vrancei.

Ce caracterizează în primul rând arhipăstorirea sa? Severitatea față de cei care se abat de la învățăturile Bisericii Ortodoxe. Și s-a văzut asta din primele zile, când a decis să schimbe toți protopopii care au fost implicați în scandaluri. O altă decizie fără precedent în rândul Bisericii Ortodoxe Române, bine primită în contextul actual în care se tot vorbește de banii Bisericii, a fost aceea ca preoții din parorhiile cu venituri mari să își susțină singuri salariile și veniturile, astfel încât banii de la Arhiepiscopie să se ducă spre parorhiile sărace. S-a ajuns astfel la o scădere a numărului preoților fără buget cu aproape jumătate, de la un 80 spre 40.

2ciprian

Am încercat, pe scurt, să reliefez un pic personalitatea lui, pentru a reveni în zilele noastre, la excomunicare. De ce nu mă surprinde și de ce este bine că s-a luat o astfel de măsură? Nu mă surprinde pentru că, așa cum scriam și mai sus, ÎPS Ciprian este un om al rigorii și severității liturgice și pastorale. După anii comunismului, din 1990 încoace, Biserica este asaltată de cereri, de acuze, de adevărate campanii de denigrare în care i se spune că este obtuză, incapabilă să se reformeze, să se deschidă către nou, către modernism.

Adică, mai pe românește, să o lase mai moale cu aia că familia e dintre un bărbat și femeie, când noi iubim delfinii. Să accepte legalizarea prostituției și scoaterea religiei din școli. Să oficieze slujbe unde vrem noi, după cum vrem noi. Tot așa, românul a început să se considere stăpân peste lăcașurile de cult, să decidă el ce preot vrea să îi slujească și mai ales, să iasă din cuvântul păstorului său.

Ori, Biserica a rezistat în fața veacurilor tocmai prin respectarea întru strictețe a canoanelor apostolice și prin smerenia și ascultarea Arhiereului. Cel care, la primirea toiagului și a cârjei arhierești, primește și autoritatea de a oferi sprijin credincioșilor și preoților săi sau dojană spre îndreptare celor care ies din cuvântul său. Tocmai de aceea, întreaga poveste de la Focșani nu putea avea decât acest deznodământ. Și tare aș vrea să văd mai des o astfel de severitate, atât față de mireni, cât și față de preoții care se depărtează de la misiunea lor și transformă un har într-un job.

Ori, a fi preot înseamnă slujire și jertfire.

6 thoughts on “Da pentru excomunicare !”

  1. @ Ionut

    Inteleg ca restul argumentelor sunt valide. Stiam oricum :D

    Pana una-alta… ar am trebui fiscalizat businessul borsrl… Ca ce zice piaristul stoica, sa zica la slujba de duminica drept credinciosilor creduli, nu pe sticla. Casa de marcat si chitanta nu tin de impozitare cat de “numarare”, dar altfel nu s-ar mai lua mertzane. Daca or sa se destepte romanii macar 5 minute, o beliti cu toate membrele si toate gaurile :D

    1. @sarcasticul: sa se modifice Legea Cultelor si sa se impoziteze, daca asa taci :)) )) oricum, ce surpriza ati avea cand s-ar baga impozitatea asta si ati vedea ca Biserica nu e bogatia aia de care tot zici tu

  2. @ Ionut

    Serios? Chiar si-n cazul in care ar fi sanctionata penal nedeclararea? Si-n si mai ipoteticul caz in care s-ar face controale si flagrante? Pai ati belit-o grav, ca nu o sa mai aveti popi:)) ))) Pe de alta parte, poate atunci ar ramane doar preotii si ar fi o biserica, nu o corporatie de cacat ;)

    1. @sarcasticul sa stii ca eu cred ca justitia a procedat corect in acest caz. A fost un abuz al Episcopului. Cat despre informatia necontrolata, ce ti-e si cu cei ce o mesteca fra sa se intrebe de unde vine :P

      1. Serios? Si episcopul curului ce a patit? I s-au dat niste calugarite virgine recompensa? Unde-i marea dreptate a bisericii cea laudata si pupata-n cur de tine? Vreo reactie de-a lui piar stoica? De mpfj daniel, nici nu mai amintesc. Cu valorile astea te mandresti?

        Hopaaaa… te pomenesti ca ai inceput sa te intrebi de unde vine biblia :D Bine, am putea incepe cu regulile borsrl :)) )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *