Curul lui Boc – ofensă la virginitatea şi puritatea poporului român

De acum două zile, de când dosul boculian a fost prezentat în toată grăsimea lui, lumea comentează.

Culmea, nu se comentează cum a fost posibil să apară un astfel de film sau cum degradează statutul de jurnalist prestaţia unor scatofili de genul dobitocului ăla de la Antena 1, pe numele lui de curvă, Capatos.

Subiectul este reprezentat de intervenţia lui Crin Antonescu în emisiune. Una foarte scurtă, de bun simţ şi care a fost explicată ca pentru proşti. Şi cu toate astea, virginele presei şi onlineului românesc, după ce se masturbează un pic la poze cu fetiţe goale, se şterg pe mânuţă şi încep să urle: nu este posibil ca un candidat la funcţia de preşedinte să intervină într-o astfel de emisiune.

Permiteţi-mi să nu fiu la fel de ipocrit ca restul şi să spun că pentru mine, intervenţia lui Crin nu a ştirbit cu nimic încrederea mea în el şi că în acelaşi timp, nu ăsta e criteriul după care eu îl judec pe politicianul Antonescu.

Într-o ţară condusă de un beţiv, o gaşcă de curve şi hoţi, virginele de toate felul sunt la mare modă.

6 thoughts on “Curul lui Boc – ofensă la virginitatea şi puritatea poporului român”

  1. Ce vreti,pedelisti-s disperati ca pierd ciolanul si incearca prin toate metodele posibile sa saboteze USL.Acum ei cheltuie sume astronomice pe propaganda anti-USL.Asa au incercat si cu discursul lui Ponta de la votarea guvernului.L-au pus pe Bogdan Chiriac (care cu siguranta este securist infiltrat in domeniul presei) sa deformeze in ultimul hal vorbele liderului PSD si sa induca ideea ruperii USL.Apoi l-au plimbat pe Chiriac pe la toate televiziunile,ca sa fie siguri ca oamenii pricep mesajul.Au fost si unii analisti politici de buna credinta (Ciuvica) care au cazut in capcana pe care le-au intins-o securistii basisti,dar acum observ ca s-au indreptat. Cu Antonescu nu le-a mai mers asa bine figura fiindca Antenele s-au prins de diversiunea basista si n-au mediatizat deloc subiectul interventiei lui C.Antonescu la emisiunea lui Capatos.

  2. Eu m-aș axa pe felul în care poporul consumă așa ceva. Nu mi se pare prea normală nici filmarea, nici faptul că a fost dat la tv fix așa cum a fost filmat. Restul sunt detalii, putea intra chiar Boc sau Traian în direct că e prea puțin important. N-am văzut nici filmarea și nici intervenția lui Crin, prima pentru motivul că nu mă interesează, iar intervenția lui Crin cu siguranță nu a fost făcută să-l batjocorească pe Boc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p