Cum să fii mogul din energie

Unul din marile momente care au schimbat pentru totdeauna viața noastră a fost descoperirea curentului electric și a tot ceea ce poate aduce el. Și de atunci, ardem becurile și tot ce putem cu o nonșalanță demnă numai de cei care știu că electricitatea nu va dispărea vreodată.

Dar, cu timpul, a intervenit mercantilismul uman și ceea ce era odată gratis pentru toți, implicând costuri, a ajuns să coste. Și de atunci au apăru și primii speculanți din energie, cărora, fără îndoială că și atunci și se spunea tot: ”băieții deștepți din energie”. Și cum România este țara tuturor posibilităților, nu aveam cum să nu profităm și aici de energie, mai ales că aici ne-a înzestrat Dumnezeu cu destul posibilități de a o genera, iar unde s-a oprit Dumnezeu, a venit Ceaușescu :)

panourisolare

Nu o sa reiau toate poveștile legate de modul cum operează băieții deștepți din energie și cum au ajuns să prejudicieze statul român cu sute de milioane de euro. Jurnaliști de excepție, precum Oana Stancu, au făcut adevărate seriale din dezvăluirile legate de ei. Nu am să vorbesc nici despre lipsa de reacție a autoritățile față de niște jafuri fără precedent, față de o atitudine de batjocură a unor personaje ce se cred mai presus de lege față de noi toți. Dar asta e justiția la noi.

Și în timp ce unii fac averi din energie, alții sărăcesc încercând să își plătească facturile la energie. Iar aceștia sunt cei mai mulți dintre noi. Iar eu trebuie să recunosc că pe timp de iarnă mă declar învins de valoarea facturilor de la ENEL. Luna trecută a reprezentat un record personal, ajungând la aproape 100 de euro de plată. Bine, mi s-a spus că este și o regularizare, dar, parcă, totuși, ceva nu este în regulă. Dar poate mă înșel eu și într-adevăr: o mașină de spălat, 3 televizoare, laptopul, frigiderul, încălzirea, toate astea consumă suficient.

Acum, e și vina mea pentru că nu am învățat cum să pun niște magneți :)) ) pe contoar, astfel încât să fur și eu niște curent. Lăsând un pic gluma la o parte, problema costurilor din ce în ce mai mari cu electricitatea ne pun în fața unor întrebări cărora trebuie să le răspundem cât se poate de repede și conștient. Care sunt sursele alternative de reducere a costurilor și mai ales, ce altă alternativă de a avea totuși toate beneficiile pe care le avem și acum, dar să reducem costurile la minim și eventual să avem parte și de energie verde?

Cred că iese din calcul varianta de a ne întoarce la vremurile de demult, unde lumina lumânării era sfântă. Și în timp ce noi ne tot gândim, pe cer strălucește, mai bine de jumătate din zi, un soare mai frumos decât orice altceva. Și iată cum alternativa care prinde cel mai mult în ziua de azi și care este soluția unanim acceptată ca fiind viitorul, este cea a panourilor solare. Simplu de instalat și care, prin panou solar pret urile pe care le generează, își amortizează cheltuiala foarte repede.

2 thoughts on “Cum să fii mogul din energie”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *