Cum facem marketing politic

Pentru că suntem încă sub efectul ultimelor gesturi politice venite dinspre cei care participă la această campanie electorală pentru europarlamentare, am zis să mai revin un pic să discutăm despre ce presupune marketingul politic.

Și o să vin la voi cu cel mai recent exemplu despre cum se face cu adevărat politică în așa fel încât să fii mereu în centrul atenției și să nu apari în fața alegătorilor doar în perioada campaniei electorale. iar cel mai bun exemplu aici este reprezentant de conturile social media ale politicienilor.

La noi, lucrurile sunt simple. Avem doar câțiva politicieni care au activitate social media pe tot parcursul unui ciclu electoral. Oameni care își țin active și conturile de Twitter și Facebook și blogurile. Și comunică în permanență cu oamenii, cu alegătorii lor. Iar aici îi putem enumera pe Alina Gorghiu, Adrian Năstase (care chiar și de după gratii e mai activ decât mulți politicieni) sau, deși nu neapărat în sensul pozitiv, Victor Ponta.

image

În rest conturi meteorice, care apar înainte de alegeri, postează haotic pe acolo și apoi imediat dispar. Și se mai miră de ce nu îi ia lumea în serios când vin și promit ceva. La noi totul se reduce la niște bannere, la steaguri publicitare sau steaguri în formă de lacrimă, cu niște poze photoșopate și niște mesaje de campanie nu tocmai reușite. La care se adaugă, bineînțeles, micii, berile și pungile de cadouri cu tradiționalele sticle de ulei, făină. Cine vrea să vadă cum se fac niște steaguri publicitare de calitate, poate vedea  pe site-ul visionexposystems.com

În timpul ăsta, în alte părți, oamenii politici se folosesc de fiecare zi pentru a fi într-o campanie de imagine de bun simț, nu în genul plimbărilor lui Ponta cu bărcuța printre sinistrați. Iar aici, liderul incontestabil este Barack Obama. Președintele american este cel mai urmărit om politic din lume, pe orice cont social al său. Orice mic comentariu, orice poză de-a lui, strâng mii de likeuri, mii de comentarii.

Și cel mai bun exemplu de relație om politic – presă este dată de tot Obama, cel care în fiecare an organizează un eveniment caritabil cu toți reprezentanții mass-media acreditați la Casa Albă. Și acolo se glumește în neștire, se râde, dar totul cu finețe, nu hăhăituri ca la Cotroceni. Va mai trece mult timp până când politicienii români vor înțelege și ei importanța marketingului politic, a comunicării online și a folosirii social media ca un instrument politic ce poate face diferența într-o competiție electorală.

Până atunci, trăiască micii și concertele cu Fuego.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *