Cum fac să slăbesc repede și sănătos?

Nu trece zi de la Dumnezeu în care să nu auzi de vreun nou studiu care îți vorbește de alimentație sănătoasă, de cât de bine e să faci sport, să bei nu știu câși litri de apă și tot așa. Apoi vine și doctorul Mencinicopschi și îți spună să nu mănânci pâine deloc, sau, dacă mănânci, să mănânci de la el. Sau alții îți recomandă batoane dietetice.

Fel de fel de personaje dubioase vin și îți vorbesc de diete minune, de cum au scăpat de zeci, sute de kilograme. Ziarele sunt pline de anunțuri dubioase care te îmbie la fel și fel de pastile, de rețele miraculoase și de nutriționiști răsăriți ca ciupercile. Și totuși, până la urmă, care este realitatea?

Nu doar în România, ci la nivel mondial, obezitatea reprezintă o problemă extrem de gravă, un adevărat flagel al zilelor noastre. Cauzele sunt multiple. E suficient să ne uităm în curtea noastră și le vom descoperi: o alimentație nesănătoasă, sedentarismul și lipsa oricărei activități sportive. Unde îi vezi pe tinerii din ziua asta cel mai mult? La fast food. Citeam cu ceva timp în urmă că afacerea cea mai de succes la noi e să ai o shaormerie, se vând astfel de produse în valoare de peste 20 milioane de euro, anual.

După care, îmbuibați de atâta cu de toate, se așează în fața calculatoarelor și nu mai pleacă de acolo cu orele. Logic că în aceste condiții avem cea mai mare rată de prezență a obezității în rândul tinerilor și, mai rău, a copiilor. Unde mai pui că nici sport la școală nu se mai face de ani buni, asta în ciuda promisiunilor celor de la Ministerul Învățământului că lucrurile se schimbă. Așadar, de unde beneficii pentru a-i motiva pe tineri să facă sport?

Ce rămâne de făcut? Păi, în primul rând, trebuie schimbată cultura alimentară a românilor și asta nu după urechile noastre, ci beneficiind de ajutorul unui nutriționist. Care să te învețe că nu e bine să îi faci toate poftele copilului, să îl îndopi cu dulciuri non stop și, când nu ai chef de gătit, să îl uiți la Mcdonalds. Dar cel mai important, să îl înveți că dincolo de cei patru pereți ai casei și de monitor, e o lume întreagă ! Care merită explorată. Fie la pas, fie cu bicicleta, fie alergând. Sportul este cu adevărat sănătate.

Și nu uita, totul ține de voință !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p