Vine Paștele. Pentru mulți dintre noi, este doar acea perioadă în care trebuie să dăm iama în hipermarketuri, să avem cu ce să ne burdușim stomacul, căci doar odată pe an este Învierea. Pentru alții este unul din puținele momente în care se decid că este cazul să facă un pic de curățenie în casă. Aspirăm, văruim, poate ștergem și praful, ca să fie casa curată, nu de alta, dar „vine popa iar cu pămătuful să ne ia banii, să fie măcar curat în casă”.
Pentru cei atât de ancorați în modernism, vine doar acea perioadă de câteva zile în care, în timp ce „încuiații la minte stau prin Biserici și se bucură că a înviat nu știu cine” se bucură de zilele libere pe care tocmai credința primilor le-o oferă. Am putea continua la nesfârșit această înșiruire dureroasă, dar ce rost ar avea? Pentru mine, vine acea perioadă de an în care timpul are, spre deosebire de vremea lui Moromete, atâta răbdare cu noi. Atât de frumos și de plin de har au așezat Sfinții Părinți curgerea acestor zile…Mergem acum sâmbătă, să îl vedem pe Hristos, în umanitatea Sa deplină, plângându-și prietenul mort, pentru ca, peste doar câteva secunde, glasul Dumnezeirii Sale să distrugă moartea și să îl readucă la viață pe Lazăr.
Intrăm apoi cu el triumfător, într-un Ierusalim care îl întâmpină ca pe un stăpânitor, dar al celor lumești, al intereselor lor meschine și politice. Acel „Osana, Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” nu era decât strigătul unora care sperau ca același Hristos care l-a înviat pe Lazăr să alunge dintr-o singură vorbă stăpânirea romană. De aici și furia lor care peste doar câteva zile îi va face să urle din tot sufletul, „Răstignește-L!”
Îl petrecem apoi pe Hristos pe drumul durerii, al calvarului și al morții. Cădem împreună cu El sub greutatea crucii și a mizeriei noastre, dusă de un singur Om, fie el și Dumnezeu. Nu puține sunt momentele în care eu cred că noi avem atâtea păcate, încât până și pe bunuțul Dumnezeu Îl încovoiem. Ajungem cu El la locul Căpățânii, în mijlocul pământului și privim la mântuirea noastră cu detașarea și nonșalanța celor care au acces gratis, căci a avut grija Iuda să ne plătească biletul, ieftin chiar, doar 30 de arginți.
Chiar așa, câți dintre noi ar mai da astăzi 30 de arginți pe Hristos? Având în vedere cât de zgârciți sunt considerați evreii, nici măcar ei nu l-au primit pe Hristos de la Iuda pe gratis. L-au tocmit pentru 30 de arginți. În ziua de azi, 30 de arginți cu care a fost vândut Hristos ar fi echivalentul unui kilogram și câteva sute de grame de argint. La fel de ieftin și de ușor. Cu toate acestea, mulți dintre noi îl dăm pe gratis.
Nici măcar nu știm și nu simțim asta. Dar vine Săptămâna Mare. Este atât de frumoasă, în care timpul stă în loc și se pleacă în fața Jertfei lui Hristos, iar noi putem să ne apropiem fără teamă și să strigăm din tot adâncul ființei noastre: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Opriți-vă un pic din tumultul zilelor. Faceți câțiva pași într-o biserică, ascultați psaltica atât de frumoasă a acestor zile, priviți-o cât este de cernită și de plină de doliu, mergând cu Hristos la îngropare.
Nu vă întristaț. Peste doar câteva momente de la acest drum, întreg universul va exploda de lumină, de iubire și de bucurie. Învierea Domnului nu este doar a unei credințe, este a întregii lumi. De aceea este vestită în afara bisericilor şi lumina se dă fiecărui om, indiferent de credința sa.
Sursă foto: radiocraiova.ro
Articol publicat pe Perfect Imperfecte