Creditarea – încă o dovadă că nu trăim vremuri mai bune

Nu trece zi de la Dumnezeu în care Ponta și gașca lui de aplaudaci să nu iasă public și să ne vorbească despre toate minunile care ne sunt oferite de Pontifex. Cum ne crește el salariile, cum ne ieftinește pâinea și fasolea. Cum ia el de la bogați și dă la săraci.

Cum e și de dreapta, când reduce CAS-ul și de stânga, când mărește pensiile. Ce să mai, așa guvern și așa prim ministru, nu cred să fi avut țara asta vreodată. Dar să lăsăm un pic propaganda și să ne uităm un pic și la realitatea. Realitatea din piață, unde legumele și fructele sunt scumpe și cu greu își permite un amărât să se atingă de ele. Realitatea din economie, unde firmele supraviețuiesc din ce în ce mai greu, unde angajările sunt aproape blocate, iar oamenii nu mai știu ce să facă să își găsească un loc de muncă.

Sau să ne uităm și la nivel macro economic și să vedem cum FMI pleacă fără să mai spună un cuvânt, nefiind de acord cu politicile populiste preconizate pentru o toamnă electorală. Sau cum Banca Națională a fost pesedizată la maxim, transformându-l pe Isărescu într-o voce singulară pe acolo. Nimic, dar nimic din realitate nu trădează optimismul acestui guvern.

image

Construcțiile nu mișcă nimic. În afara proiectelor municipalității, respectiv a construcției Catedralei Mântuirii Neamului, nu mai există nici un alt proiect major de construcție. O nouă dovadă că nu prea am trecut de criză. Și dacă vreți să vedeți cu adevărat unde suntem, uitați-vă la bănci și la raportările lor în ceea ce privește creditarea. Sau mai bine zis, lipsa ei.

Oamenilor le este din ce în ce mai greu să ia un credit. Asta în cazul în care îndrăznesc să intre într-o bancă și să întrebe. Pentru mulți, pentru foarte mulți, singura soluție de a răzbate sau de a-și mai face o serie de investiții prin case sunt creditele rapide de la Provident. În aceste condiții este foarte greu să vorbim de o ieșire din criză sau de vremuri mai bune. Lipsește coerența, lipsesc proiectele gândite pe termen lung, lipsesc investițiile.

Creșterea economică este la mâna lui Dumnezeu și a ploilor, ca să știm cum va fi recolta de anul acesta. Fondurile europene par a fi un eșec și în acest ciclu. Poate este doar impresia mea, poate îmi veți da și voi dreptate, dar, mie mi se pare că se trăiește chiar mai rău decât în perioada de vârf a crizei economice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p