Dezertorilor nu li se cuvine onoare. Nici medicilor care fug!

”Personalul medical de la Orăștie a demisionat!

”Demisii în bloc la Spitalul de Neurologie din Brașov”

”Medicii de la Spitalul din Mioveni și-a dat demisia”

Doar câteva din titlurile din aceste zile. Dincolo de statistica privind numărul de persoane infectate și de morți, mai primim zilnic și câte o porție de dezertori din rândul medicilor care aleg să iasă din rândul celor care încearcă să salveze viața celorlalți, salvându-o pe a lor. Îi putem noi oare judeca? Am face noi altfel? Este imposibil de spus, vorbim de o dilemă morală extrem de puternică.

Dar putem să facem o serie de considerații, nu bazându-ne pe acest prezent atât de alterat, nu doar din punct de vedere al coronavirusului, dar și al valorilor morale. Nu pot să nu mă întreb, cum ar fi fost ca medicii care au prins vremurile conflagrațiilor mondiale să refuze să meargă pe front pe motiv că nu le este asigurată siguranța și nu au parte de echipamentele necesare? Cum ar fi fost ca, extrapolând un pic, militarii care și-au dat viața pentru Independență, pentru România Mare, să fi refuzat să fie în linia întâi a câmpului de bătălie, pe motiv că noi plecăm la luptă cu puști de lemn, în timp ce adversarii vin cu tancuri.

Despre asta este vorba aici. Despre vocație. Despre vocație ca și trăire. Despre demnitate, despre respectarea unui jurământ care spune: ”Sănătatea va fi pentru mine obligație sacră. Voi păstra respectul deplin pentru viața umană chiar de la începuturile sale chiar sub amenințare!”. Vin momente în care un dușman nevăzut poate distruge lumea așa cum ești tu obișnuit cu ea. Îi poate lua de lângă tine pe cei dragi. Te poate afecta direct și pe tine. Da, poți alege să fugi. Există șansa (foarte mare) să scapi cu bine din toată nebunia asta.

Dar oare vei mai putea să te privești în oglindă, știind că, dacă ai fi fost și tu alături de colegii tăi, medici, asistente, asistenți, ai fi putut salva măcar o viață? Dacă vei reuși să te privești și să nu ai nici măcar o tresărire, atunci vei știi că ai greșit când ai crezut că poți fi medic.

PS: Clar, principala vinovată pentru situația de acum este, nu există dubii aici, clasa politică din ultimii 30 de ani. Cea care a reușit să acapareze pentru interese proprii și sinecuri inclusiv sistemul sanitar. Iar roadele se văd acum. Roadele a peste 30 de ani de buget insuficient. A peste 30 de ani de selecție a noilor cadre medicale pe criterii absurde, lipsite de calitate și de valoare. Dar asta chiar nu este o scuză pentru ceea ce fac unele cadre medical în ziua de azi.

2 thoughts on “Dezertorilor nu li se cuvine onoare. Nici medicilor care fug!”

  1. Bine c-ai avut decentza de-a posta si un post scriptum c-altminteri o luam pe retorica lui Nevermind aka Sarcasticu si-ti umpleam camara ! Cu toate acestea te-ntreb eu frate Iancule , oare se poate vorbii de dezertare atunci cand esti trimes in linia I-a , asa cum a-si trimetea Stalin soldatii in primele zile de razboi : unul avand cinci cartuse iar altul , acel Moasin Nagant produs prin 1917 pe care , daca unul era omorat… ? Aia aveau in spate acele batalioane antiretragere ale NKVD-ului care-i mitraliau pe cei care indrazneau sa le fie frica , oare asa ceva trebuie asezati si-n spatele acelor medici inspaimantati de teama de-a murii din cauza { NU DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI } , incompetentzei , indolentzei si demagogiei politicianiste a alora de au in carca lor acele atat d e cunoscutele PCR-uri ???

    1. @Marian Da, se poate vorbi de dezertare în condițiile în care s-au pus pe fugă medici și asistente care erau de la spitale unde nici măcar nu fusese încă internat vreun bolnav de covid 19.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p