Congresul PSD – exercițiu de sublim ridicol. Adio trecut, dar rămân cu tine.

Am urmărit și eu, printre picături, Congresul Extraordinar al PSD de ieri. Sunt câteva aspecte extrem de importante cu care trebuie să ieșim, ca și concluzii, din ceea ce s-a întâmplat ieri:

– Acest partid trăiește într-un univers propriu, într-o realitate numai a sa. Tocmai de aceea sunt organizate și aceste evenimente ce amintesc de vremea Congreselor PCR. Pentru activul de partid, să nu creadă vreo clipă că partidul e în derivă. Pentru liderii locali, să aibă de unde lua lumină. Pentru greii din conducere, pentru a le mai fi zgândărit un pic orgoliul, pentru a li se mai peria un pic costumul, pentru a mai fi aplicată o limbă fină, pe ici, pe colo, prin locurile esențiale.

congrespsd

De aici și lipsa lor de probleme față de ridicolul la care se supun, voit sau nu. Pentru că numai la PSD este posibil să vorbești de condamnarea comunismului și a violențelor de la mineriade avându-l pe Ion Iliescu în primul rând în sală. Sau să vorbești de PSD ca de un partid fără baroni, fără corupți, cuvintele astea ieșind din gura unui om deja condamnat în primă instanță.

– Schimbarea de cadre. Printre niște no-name-uri de care nu am auzit în viața mea, dar pe care probabil că îi recomandă vocea și talentul, regăsim și cadre de nădejde al viitorului: Cati Andronescu, Olguța Vasilescu sau Gabrielea Vrânceanu Firea, mândra născătoare de noi cadre de pesediști. Schimbare să fie, dar să nu se schimbe nimic.

– Dragnea. Omul nu excelează la carismă. La capacitatea de a electriza masele. Dar este un bun organizator. Este exact ceea ce are nevoie PSD pentru a trece cu bine peste alegerile de la anul. Două sunt marile hopuri din mandatul lui Liviu Dragnea: o eventuală condamnare cu executare în dosarul Referendumului, lucru care practic ar arunca PSD în haos. 2) o alegere pe care este nevoit să o facă: dinamitează întreaga structură de baroni din teritoriu, cu riscul de a sta un ciclu electoral în opoziție sau merge mai departe cu ei, sperând să câștige așa bătălia de anul viitor.

Oricare vor fi alegerile lui Dragnea, pentru PNL lucrurile tocmai se precipită, în sens negativ. Subiectul Ponta, cel pe care au marșat pe tot parcursul anului, este izolat în partid, dar susținut la guvernare și, oricât de mult nu ne place asta, susținut și de electorat. PNL trebuie să iasă în spațiul public la o bătălie mult mai puternică decât cea de până acum, să acapareze spațiul public cu teme importante de dezbatere și pentru care să își poată asuma meritele.

Altfel vom ajunge să trăim situația din zilele astea, când Dragnea spune că PSD va trece Legea Votului prin Corespondență, cu sau fără PNL. Tare sau nu?

 

Articol publica pe www.politicscan.ro

10 thoughts on “Congresul PSD – exercițiu de sublim ridicol. Adio trecut, dar rămân cu tine.”

  1. Intrebare Iancule , ca tot esti tu destept nevoie mare , daca …maine poimaine finalizeaza astia dosarul lui Dragnea { ala cu referendummul } si-l trimet fix la parnaie….ce se alege din PSD ? VOr zbiera ca-i lucratura politica a alora din DNA ? Una peste alta , Ponta este la mana lui Dragnea iar postul sau de PM sta stric la bunul plac al ” partidului “, ca sa nu mai zic in pixul lui Dragnea . Daca tot clameaza alde Dragnea curatenia din PSD…de ce dracu-l mai tine pe Marian Oprisan sau pe Dracul al mare…Ion Iliescu in ” noul ” PSD ??? 8)

    1. @sarcasticul trec peste faptul ca e un text din 2013. Vin si zic, ok, fie ca tine. Femeia a iesit public si a cerut ANI sa verifice toate pb sesizate de Ponta si fanii. Ce ii opreste pe aia de la ANI sa faca o ancheta serioasa si daca e cazul, sa o bage cu un dosar?

      1. Ia vezi tu si restul acuzatiilor. Viluta, fratiorul, etc. Astea sunt mizilic, nu? Sau la tine numai udrea pute? Mie-mi put amandoua a ranced, inclusiv VASS si restul fufelor si petardelor din politica. Asta mai e si mare sefa la voi, speranta p.lii. Daca ar fi sa ma intrebi daca exista vreo doamna in politica, sa mor daca as putea sa-ti dau vreun nume.

        Vezi ca ai inceput sa ai discurs de basist, care acuza pe ceilalti in timp ce ai lui fura mai rau. Ca tot s-a inteles acum de ce l-a apucat pe base cu baietii destepti pe metoda srs/ziua/otv. ;)

        Daca-i din 2013 nu se mai pune, nu?:)) )))) Corect… sa nu intrebi pe nimeni cum a facut primul meleon :d

        1. @sarcasticul dar exista, cel putin la acest moment, o diferenta esentiala intre udrea si ea. Udrea e deja in justitie, e judecata, exista probe, spun unii, clare ale magariilor. Gorghiu a cerut autoritatilor competente sa verifice si sa spuna clar daca au existat actiuni care sa fi fost ilegale. Ramane sa vedem. Pe Vass sa o lasam, e atat de proasta ca nu mai stie nici când a nascut :)) )))

          1. Da da da… A cerut alinutza cum a cerut si base. Io inteleg ca tu pui botul by default la orice rahat, data fiind orientarea ta habotnica si adularea neconditionata a borsrl + pupat in cur ceo daniel, da’ sa stii ca nu trebuie sa judeci lumea dupa tine :D

            PS: iti amintesti cand ti-am zis ca stroe pute si joaca ciudat? Dupa ceva luni, s-a vazut si de ce. Ne trebuie un partid liberal nou, de dreapta, un pic nationalist si laic.

          2. @sarcasticul ma asteptam sa spui ca sunt sanse ca acel nou partid liberal de dreapta, nationalist si laic sa fie ALDE

          3. da da da… si marmota…

            io inteleg ca te-ai obisnuit cu nivelul co-cotizantilor de la partid si biserica, dar aici esti in lumea aia rea, care are prostul obicei sa gandeasca :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *