Congresul pe care l-au pierdut cu toții!

Gata, a trecut și ziua aceasta a congresului PNL. Vorba lui Rareș Bogdan, după ce partidul din care face parte este la conducerea țării de doi ani de zile: ”De luni ne apucăm de guvernare”. Am vrut circ, am avut parte de cel mai urât, abject congres din toată istoria post 1989. Huiduieli, înjurături, țipete, mici, bere, urlete. Imaginea dezolării la care a ajuns un partid care, pentru mulți dintre noi, a fost considerat mereu etalonul educației, clasei, bunului simț.

Dar, la finalul acestei zile, cu ce rămânem? Cu o lungă listă de pierzători și cu o țară abandonată în fața unei pandemii care nu se mai termină, cu o criză economică fără precedent, cu perspectiva unei ierni mai grele ca niciodată.

Iohannis:

A venit ca un împărat, cu un zâmbet superior, de parcă tocmai nimerise gaura perfectă la golf și a plecat întrebându-se, probabil, la ce partid nimerise. Iohannis, cel în jurul căruia PNL a construit, din 2014 încoace, un zid de netrecut, s-a văzut azi întrerupt, huiduit pe alocuri, deloc adulat, trăind fix aceleași sentimente pe care le-a trăit și Traian Băsescu în ultima sa parte de mandat. Da, cel mai probabil, echipa din jurul lui Cîțu va încerca să creeze impresia că PNL este trup și suflet alături de Iohannis în continuare. Realitatea, însă, am văzut-o cu toții azi.

Cîțu:

Jocurile de culise îl vor impune, cel mai probabil (vom afla asta peste doar câteva ore) drept noul președinte al PNL. Un președinte urât de mulți dintre liberali poate mai mult decât este urât Dragnea. Un președinte de partid care este căzut în dizgrația întregii țări. Un om politic care se crede la începutul fulminant al carierei sale, dar care, de fapt, nu este decât propriul să gropar și al partidului.

Orban:

Să nu îl plângem prea mult pe Orban. Primește ceea ce a meritat. De când a revenit la vârful PNL, apoi conducându-l nu a făcut nimic altceva decât să promoveze impostura, trădătorii, non-valorile. Care nu au avut nicio problemă să îl abandoneze atunci când au simțit că a venit momentul schimbării.

PNL:

Eu, personal, cred cu tărie că asistăm la ultimele momente de viață ale PNL. Care, oricum, de la momentul fuziunii cu PDL, numai PNL nu a fost. Nu cred că mai este posibilă o reconciliere între taberele Orban și Cîțu / Iohannis, ca atare, cel mai probabil, nu acum imediat, vom asista la o scindare a partidului iar mai apoi la apariția unei construcții politice în jurul lui Orban care să îi satisfacă visul de a deveni candidat la prezidențial. Iar ceea ce va mai rămâne din PNL va redeveni, cu adevărat, PDL, în jurul lui Emil Boc, cel mai probabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published.