Concertele anului 2014

Dacă ar fi să ne uităm la ce se întâmplă pe scena politică, economică și socială de la noi, aproape că am fi tentați să spunem că nu mai avem nevoie de alte concerte, avem tot ce trebuie deja asigurat. Numai că, mai ales în ultimii ani, România a devenit una din scenele luate în seamă și de marii artiști ai lumii. Da, Fuego, despre tine vorbeam :)

Așa se face că am avut și noi parte de niște concerte Metallica, Depeche Mode (după mine, cel mai mișto concert care a avut loc vreodată la noi), Madonna sau Lady Gaga. Deci, ceva nume. Unii zic însă că România a devenit mai mult un cimitir al artiștilor, la noi ajungând să concertezi toți cei care mai au un pic și își dau duhul pe scenă, fiind la vârste matusalemice. Nici aici nu prea ai cum să comentezi, adevărul este de partea celor care susțin asta, dacă este să ne uităm la niște nume sonore care vin pe la noi ca la stațiunea balneară: Julio Iglesias, Clayderman..șamd.

marcanthony

O ultimă categorie de concerte, deloc de neglijat este cea care practic ne face trecerea din anotimp în anotimp, din sărbătoare în sărbătoare: 14 februarie, 1 și 8 martie: Direcția 5 și hiturile lor vechi de zeci de ani. Hrușcă, Fuego și Bănică de Crăciun. Și acum, ca să fim în ton cu titlul, iată și câteva din concertele anului acesta:

– 24 martie, Romexpo, ”Metal All Stars” cu Phil Anselmo (Pantera), Zakk Wylde (Black Label Society, ex-Ozzy Osbourne), Max Cavalera (ex-Sepultura, Soulfly), Joey Belladonna (Anthrax),  Udo Dirkschneider (ex-Accept, UDO), Cronos (Venom), Nick Menza (ex-Megadeth), Rob Blasko (Ozzy Osbourne), Ross the Boss (Manowar), Jon Donais (Anthrax), Aaron Rossi (Ministry, Prong), Jesse Bilson, Jasin Todd (Shinedown), Brian Fair si Matt Bachand (Shadows Fall)

– tot pe 24 martie: Mireille Mathieu, la Sala Palatului, București.

– 8 mai, la Romexpo vine Peter Gabriel.

– 19 mai, Sala Palatului, Marc Anthony

– unul din cele mai așteptate concerte, în iulie, Romexpo îi primește pe cei de la Thirty Seconds to Mars

Avem așadar câteva concerte, din care unele chiar fac cu ochiul. Dacă este să mă întrebați pe mine, atunci când voi alege să merg la vreunul din ele, nu voi ține cont doar de numele trupei sau cântărețului, ci și de aspecte ce țin de sonorizare, de locație, de cât de aglomerat va fi accesul în zonă. Până la urmă, ca un concert să fie de succes, sunt mai mulți factori care converg către acest lucru.

One thought on “Concertele anului 2014”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *