Comunicarea falimentară a USL

Suntem la doar o lună de momentul începerii campaniei electorale şi la 2 luni de alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Este un moment în care fiecare partid este deja atent la mesajele transmise către electorat.

Hai să vedem care sunt mesajele din ultimele zile dinspre USL:

falimentul privatizării Oltchim. Scoatem din ecuaţie măscăriciul Dan Diaconescu rămânem, ne place sau nu, cu imaginea unei privatizări de circ organizate de guvernul nostru, al USL.

– creştem taxele şi impozitele. Degeaba scoţi acum de pe siteul ministerului iniţiativa. În mentalul colectiv s-a creat deja tema preferată a portocaliilor: “USL vă măreşte taxele”

– mutarea Luluţei la Bruxelles, să trăiască bine mersi pe banii noştri.

usl-ghimpele-630x422

sentimentul de renunţare pe care mare parte din cei 7.4 milioane de oameni care au ieşit pe 29 iulie îl au. Singurul care a mai rămas efectiv alături de noi este Ioan Ghişe, dar şi el cu limitele sale.

Sper din tot sufletul ca acestea să fie ultimele accidente de comunicare despre care sunt nevoit să scriu. USL trebuie să rămână cu adevărat singura alternativă la băsişti. La cum facem astfel de greşeli de comunicare, riscăm să pierdem tot ce am construit în 2 ani de zile…

4 thoughts on “Comunicarea falimentară a USL”

  1. Mai credem in salvarea OLTCHIM? Mai exista speranta?

    Inca o data am fost mintiti!
    Cat, si pana cand, trebuie sa mai avem incredere in sindicate? Sindicatul Liber Oltchim (cele doua falange Diculoiu sau Cernev) – numai liber nu este; Sindicatul Unirea – numai unit nu este; Ministerul pentru Dialog Social a fost transformat in “Ministerul pentru Dezinformare Sociala” condus de un sindicalist care se dezice de sindicate.
    Cat, si pana cand, sa mai avem incredere in guvernanti sau in partidele politice?
    Raul, odata facut, nu mai poate fi intors si indreptat.
    Nu mai suntem liberi, nu mai suntem uniti. Suntem dezbinati, dezinteresati si apatici.
    Doar asteptam; si nici nu mai stim ce asteptam!
    Salariile nu ne-au fost date – asa cum ne-au promis guvernantii si sindicatele; productia OLTCHIM nu a fost restartata – asa cum ne-au promis guvernantii si sindicatele!
    Noi? Noi suntem ai nimanui. Nu mai avem conducere! Nu mai avem sindicate! Nu mai avem timp! Suntem pe cont propriu.
    Inca o data am fost mintiti!
    Ce facem?

    http://www.petitieonline.com/salvati_oltchim_si_arpechim

  2. COMUNICARE falimentara? X( ACCIDENTE de comunicare?? X(

    Ma lasi?

    Astia sunt fix ceea ce vedeti acum. Sunt exact cum i-am vazut noi, astia batjocoriti cu numele de “basisti”. De asta am incercat pe cat posibil sa nu le permitem sa ajunga la guvernare.

    Stii care este singura solutie, dupa mine? Data viitoare sa nu mai ascultati nici un mesaj de tip “Jos Basescu”. Sa ii intrebati direct si fara sa acceptati nimic altceva: “Cum veti scoate tara din rahat?”. Sa le cereti planul exact, complet, fara mila si fara iertare, la virgula, inainte sa le promiteti votul. In felul asta de fapt ii sprijiniti.

    Pana va lasati pacaliti emotional de antene, politicienii vostri tot infantili vor ramane. Voi, alegatorii lor, trebuie sa aveti pretentii de la ei, pe voi sunt obligati sa va asculte nu pe noi.

    1. @mac gregor ai dreptate partial cu ce spui…te strica un singur lucru, recunoscut chiar de tine: esti basist:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *