Nu am foarte multe experienţe de nuntă. În primul rând pentru că a mea nu va veni prea curând, în al doilea rând pentru că nu mă simt foarte atras de această tradiţie românească pură de a transforma unirea a două destine într-un circ de cea mai înaltă calitate şi nu sunt deloc familiarizat cu toate tradiţiile ce trebuiesc respectate la un astfel de moment ritualic.
Trebuie să recunosc că îmi place foarte mult slujba de la Biserică, este plină de înţelesuri şi semnificaţii despre ce ar trebui să semnifice cu adevărat momentul întemeierii unei familii. Dar ce mai înseamnă cu adevărat o familie în ziua de azi, când noi suntem forţaţi să acceptăm anomalia căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Cu toate astea, am şi eu cel puţin 3 sau 4 de astfel de evenimente pe care le-am onorat cu prezenţa mea. Şi la absolut la toate, centrul întregii agitaţii a fost reprezentat de formaţia de la nuntă, de cum o să bubuie boxele în faţa blocului, de cum te va trezi lăutarul când ţi-e somnul mai drag, pe la 7 dimineaţa. Şi să nu uităm de acel moment magic în care se întinde hora în mijlocul drumului, blocând circulaţia preţ de minute bune, spre fericirea mirilor.
Plăcerea românului pentru nunta cu lăutari este marcată clar în DNA-aul naţiei. Noi nu suntem învăţaţi să ne trăim marile momente ale vieţii în linişte. Până la urmă, omul spune bine când spune: “La ce să mai fac o nuntă dacă nu îmi cântă şi mie lăutarul la ureche sau nu plâng toţi din jur la celebra “Ia-ţi mireasă ziua bună”.
Nu e greu să găseşti în ziua de azi o formatie de nunta in Bucuresti. Important este să fie şi de calitate.Dar românul nu se mai uită la buzunare atunci când vine vorba de cei mai bun pentru nuntaşii săi. Cea mai bună dovadă la ceea ce spun acum sunt imaginile cu sute de bancnote care zboară înspre lăutari şi numărul impresionant de artişti dispuşi să presteze la nunţi.
Iar nunţile sunt cel mai important business pentru lăutari sau manelişti, cei care au strâns adevărate averi din cântat. Averi pe care, nu am nici cel mai mic dubiu, nu le declară şi nu le sunt impozitate. Căci, cum ar fi ca la o nuntă să avem şi un reprezentant de la fisc, care la fiecare strigare a darului, să strige şi el impozitul))
Ţin minte că la un moment dat, acum câţiva ani, începuse o anchetă în cazul unui cunoscut manelist, Adrian, copilul minune, cel care era acuzat de neplata unor impozite consistente. Nu s-a mai auzit nimic despre acest lucru, ca mai tot ce se face în justiţia de la noi.
Aş fi chiar curios să văd dacă o să apuc şi eu ziua aia în care o nuntă să fie atât de discretă încât să nu aibă nici măcar un lăutar prezent la ea. Deşi cred că mai degrabă avem şanse mai mari să pice Băsescu sau să iasă Gigi preşedinte. Oricum, nu e nevoie de nici un sondaj pentru a şti cine câştigă duelul dintre lăutari şi DJ la nuntă.
Ce dracu de popa esti Iancule de nu sti macar atata luru : NUNTA FARA LAUTARI SI INMORMANTARE FARA COLIVA….NU SE POATE !!!! 8)
Ce dracu iti place la slujba de la biserica, in afara de cotizat? Lalaitul prost si neinteligibil? Cred ca am fost la 1 nunta in care popa a si spus ceva in afara de cacaturile obligatorii lalaite cat mai prost. Prin spus ma refer la vorbit normal cu mirii. Le spunea tot ce scrie in carticica, dar intr-o interpretare proprie si umana. A fost altceva. Nu ma astept sa faci diferenta si sa acuzi bor de pisare contra vremurilor contra bani cat mai multi.
@nevermind as putea incerca sa iti explic ce anume imi place, dar cred ca iti rapesc din timp
@ Nevermind Trebuie s-o recunosti : ideea cu aia de la ANAF care sa participe la nunti si la fiecare strigare de ” dar ” sa strige si el impozitul….ESTE PIRAMIDALA !!! Felicitari Iancule ….ma onoreaza faptul de a te cunoaste …chiar si virtual !!! In sfarsit o idee demna de un liberal !!! 8)
@marian o idee geniala, din cand in cand, mai scot si eu
@ Ionut
Sa mor daca ma intereseaza putza mpfj daniel sau gaozul lui. Ca inca nu stiu care e activ si care e pasiv :D
@ Marian
Liberalii adevarati nu se incurca cu d’alea. Prefera sa puna contributie la sanatate pe chirii :D
Iancule …aia cu ANAF-ul a fost cu adevarat GENIALA !!!! FELICITARI !
Foarte bun articol, este important sa facem alegerea potrivita in ceea ce priveste formatia de nunta pentru a mentine atmosfera de veselie a evenimentului.