Când amintirile prind viață

Pe vremuri, puține erau opțiunile de a aduna amintiri din locurile în care mergeai și care îți tăiau răsuflarea. Că doar nu ne-am născut toți cu aparate foto DSLR în mână și am pornit să descoperim toate minunile lumii acesteia. Și cu toate astea, cred că fiecare din noi avem pe acasă poze alb negru de pe la Babele ca să nu mai vorbesc de tradiționala poză cu maimuța de la mare :))

Timpul a trecut și iată-ne în ziua de azi, cu atâta tehnologie la dispoziție și singurele lucruri pe care le facem sunt selfies în oglinda de la baie sau filmulețe porno prin care să devenim vedete. Și stând eu așa și cugetând, mi-a străbătut mintea un gând stingher: cum ar fi să faci un videoblogging  în mișcare, un fel de blog de turist în care cuvintele să conteze mai puțin, pozele să fie doar niște amintiri din trecut iar tu, chiar dacă ești la mii de km distanță de locul respectiv, să poți să trăiești clipa ca și când ai fi acolo, alături de cel care filmează.

Screen Shot 10-02-14 at 08.30 AM

Poți avea o cameră sport, te poți scufunda în mare alături de un aparat performant sau poți face o filmare pe munte având cu tine o cameră video ieftină. Nu am căutat să văd dacă prin afară cineva face așa ceva, dar la noi chiar nu am văzut pe nimeni. Și sunt atâtea locuri speciale pe care le poți vizita, locuri în care mulți dintre noi poate nu vor ajunge niciodată.

Asta și pentru că România, dincolo de multele sale hibe, a fost și este un loc binecuvântat cu niște locuri de vis. Transfăgărășanul pe care chiar și cei de la Top Gear îl consideră cel mai frumos loc din lume, Babele, Sfinxul, Transalpina, Transilvania, Bucovina, chiar și colosul de ciment numit Casa Poporului sunt tot atâtea motive de mândrie și locuri pe care ar merita să le cunoască cât mai mulți oameni. Și cum în ziua de azi, în România avem mai multe locuințe care sunt conectate la internet decât case cu toalete în interior, o astfel de idee de videoblogging chiar cred că poate avea succes. Nu rămâne decât să mă gândesc și la un nume potrivit pentru site și cred că în curând îi dăm drumul la treabă.

Uite așa ajungi să îmbini utilul cu plăcutul, să devii vlogger cum nu a avut România și să speri că poate anul ăsta te cheamă Pro TV la emisiunea de 1 decembrie, recomandându-te ca unul din cei mai de success bloggeri de pe la noi. Ceea ce nu ar fi chiar departe de adevăr, pentru că, asta este o certitudine deja, românii sunt mari consumatori de România frumoasă, de România care atrage prin minunile pe care le oferă la fiecare colț al ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p