Când ajungi la notar?

Am fost nevoit să ajung la un Birou Notarial, pentru o procură. Trebuia să împuternicesc pe cineva să se ocupe integral de o chestiune, fără să fie necesară prezenţa mea pentru semnături şi alte alea. Personal, am oroare când vine vorba de acte, hârtii şi hârtiuţe, ştampile şi semnături, motiv pentru care, ori de câte ori sunt adus într-o astfel de situaţie, sistemul nervos mi se setează pe "ON", iar fiecare neuron devine mai alert. Dar, ce să-i faci?, viaţa, mai ales într-o ţară cu o birocraţie hiperbolică, îşi exercită dreptul la umor când te aştepţi mai puţin, sau când lumea tocmai era pe punctul să-ţi pice cu tronc ca frumuseţe.

   Trebuia să rezolvăm două probleme, deşi doar una mă privea direct şi personal. Practic, toate actele erau pregătite, în copie şi original, conform uzanţelor. Dacă aveam noroc să nu fie aglomerat, speram să nu pierdem mai mult de o oră. Am avut noroc. Dar şi ghinion. Norocul a fost că, exceptându-ne pe noi, doi, în birou mai erau trei persoane: Notarul,  secretara notarului şi recepţionera notariatului. În rest, nimeni, după cum nimeni am fi riscat să rămânem şi noi dacă nu mă tupeizam cu ecoul unui prim "Bună ziua!", ăl pe care l-am învăţat în primii şapte ani ai vieţii. Ne-am spus oful şi ne-am interesat cam cât ar fi de plătit. Încerc să nu insist prea mult pe sictirul cu care am fost trataţi pe parcursul întregii discuţii, în picioare, deşi eram lângă o masă de şedinţe cu vreo 14 scaune. Pentru procură aveam de achitat 100 de lei, plus TVA, adică 124 de lei. Nu puteam aprecia dacă-i mult sau puţin, pentru că…tarife…nexam. Pentru a doua problemă, ceva mai delicată, a fost solicitată suma de, atenţie!, o mie de euro. Nu echivalentul în lei, ci euro de-a dreptul. Pe fond şi în mai puţine cuvinte, tot o procură ar fi, numai că era vorba de un copil minor ce urma să vină din Anglia cu părinţii săi naturali (este important amănuntul), să rămână în ţară câteva săptămâni, după care să facă drumul înapoi împreună cu bunica, şi asta tot naturală. O mie de euro!

Spuneam că am avut şi ghinion. Mda! Cred că n-am să scap niciodată de coşmarul ăsta, dar nu a fost dată să nu mai fie necesar încă un act, o hârtie sau un ceva, pe care, se subînţelege, să nu-l am la mine. Amicul pentru care urma să fac procura s-a jurat pe toate cele că nu i s-a spus că ar fi necesar şi altceva decât cele pentru care, tot el, a făcut copii xerox. A fost momentul în care am avut senzaţia că madam (fiind o ea) notar va vomita pe noi. Cam ăsta era dispreţul pe care ni l-a servit. Nu ştiu de ce, dar îmi venise în minte imaginea notarului de altă dată, cel îmbuibat şi plin de sine.

Evident, am părăsit acel Birou Notarial şi pentru că aceste locaţii s-au înmulţit precum bisericile în scurt timp am dat peste un altul. Am urmat procedura standard: intrat, bună ziua!, aşteptat. Infinit mai puţin decât la anteriorul. Am fost întâmpinaţi tot de o recepţioneră, dar cu un zâmbet frumos, cu amabilitate, ehe, alt dichis. Apoi am fost preluaţi de o secretară, tot cu zâmbet, tot cu amabilitate, dar şi cu un "luaţi loc, vă rog!". S-a ocupat de tot, A copiat, a redactat, a verificat şi corectat, adică de tot. Aveam de achitat 62 de lei, din care 12 lei TVA. Hopa! Am intrat la preţ redus? Am pus pe tapet şi a doua problemă, cea cu micuţul călător. Ei bine, dacă tariful primului serviciu ne-a surprins, pentru cel de-al doilea am cerut masca cu oxigen: 65 de lei. Şaizeci şi cinci de lei.LEI. Aceeaşi situaţie, aceleaşi persoane, aceleaşi condiţii: 65 de lei. Şi încă ceva. Notarul era tot de sex feminin. O tânără de până-n 30 de ani, dar care ştia să zâmbească şi să fie…umană.

   De unde astfel de diferenţe astronomice de tarifare? Habar nu am. Despre comportament, o ştiţi prea bine, diferenţa derivă din educaţia şi mentalitatea individului. Totuşi, până la urmă, ce înseamnă a fi notar? DEX-ul din ’98 spune aşa:

"NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcţionar public învestit cu atribuţia de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuţii de şef al poliţiei şi de secretar comunal. – Dinfr. notaire, lat. notarius, germ. Notar."

   Aşadar, notarul este, sau ar trebui să fie, conectat la principiile legalităţii, repere ce se regăsesc şi în înscrisul de pe sigla Uniunii Notarilor Publici: LEX PACTA. În principiu, desigur. În fond, notarul este un prestator de servicii, pentru care îşi orânduieşte singur tarifele, deşi, din câte ştiu, sunt nişte bareme stabilite prin lege. Da, dar dacă revenim la DEX, barem are două sensuri. Unul care pomeneşte de un"Registru conţinând calcule gata făcute" şi un altul care se referă la acea limită minimă, cu sens de "măcar". Ei bine, iată, legalitatea unor notari este orientată cu faţa spre cea de-a doua interpretare, doar că ce-i minim la unul, poate fi maxim la un altul. Cert este că, la nivel naţional, o altă legalitate este pusă sub semnul întrebării în ceea ce-i priveşte pe notari, iar tabelul de mai jos mă scuteşte de orice alt comentariu:

   În concluzie, recomand celor care, cândva, vor fi nevoiţi să apeleze la serviciile unui Birou Notarial să "caşte ochii şi să închidă punga!". Prospectaţi, informaţi-vă şi alegeţi în consecinţă! Și pentru asta vă recomand un notariat din sectorul 6, cu prețuri bune, și de la care poți rezolva orice probleme, de la un contract pentru prima casă, program încă funcțional sau orice tip de traduceri legalizate, cu care te poți confrunta oricând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p