Clarificări necesare în PNL

Suntem cu mai puțin de o lună înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru prezidențialele din noiembrie. O perioadă foarte scurtă de timp și în care PNL trebuie să fie 100% pregătit. Numai că, dacă ne uităm la ce se întâmplă zilele acestea, părem a fi încă pe un ritm de relaxare. Nu e bine !

Decizia de azi a Tribunalului București trebuie neapărat clarificată, contestată și judecată urgent de Curtea de Apel. În același timp, în interiorul partidului trebuiesc clarificate orice lucruri au rămas de clarificat și începutul campaniei să ne găsească pe toți împreună, luptând pentru același deziderat, nu cum s-a întâmplat la Europarlamentare.

klausantonescu

Crin Antonescu trebuie să își clarifice poziția și să ne anunțe ce decide. Trece peste orgoliul și suferința personală (de înțeles, de altfel, ambele) și intră alături de noi în campanie sau decide să facă un non combat care i-ar face rău și partidului, dar mai ales lui personal?

Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm că în continuare asupra lui Klaus Iohannis planează speța ANI. Una care și poate găsi finalizarea fix la momentul în care anumite personaje de la noi ar decide că e prea târziu pentru PNL să mai facă ceva. Ori noi tocmai asta trebuie să evităm.

Sunt teme prea importante, pe care dacă le trecem cu vederea sau le lăsăm deoparte, pe principiul, ne facem că uităm de ele, s-ar putea să dinamiteze orice șansă a noastră de a da președintele țării. Și, mai rău de atât, să consfințească dispariția PNL de pe scena politică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p