Ce se întâmplă pe 1 octombrie?

Peste tot în lume citești știri alarmante despre cum americanii și rușii au trecut, de ceva timp, la o mobilizare excepțională, nemaiîntâlnită până acum, mobilizare ce presupune strângerea de resurse alimentare ce pot ține luni de zile (peste 14 miliarde de dolari folosiți în acest scop) , mobilizarea armatei, a rezerviștilor, semnarea unor tratate de cooperare în cazul unor incidente ce pot afecta telecomunicațiile.

Colac peste pupăză, pare-se că și ai noștri au intrat în alertă. Mâine, cel mai probabil va avea loc o ședință neprogramată a CSAT. Avem mobilizați peste 9000 de polițiști, cu scuza, cel puțin oficială,  a faptului că urmează câteva zile extrem de grele din punct de vedere meteo.

Rezerviștii au fost și ei chemați preț de câteva zile, pentru evaluări, spun cei de la MAPN. Și MAI face stocuri importante de resurse.

Deci, ce urmează să se întâmple mâine sau în octombrie, de este atâta agitație? Ce ne ascund autoritățile? Este cometa ISON atât de periculoasă? Sau ne pregătim de cu totul altceva, mai grav?

Comet-ISON-Sept-28-Jaeger-green-580x454

15 thoughts on “Ce se întâmplă pe 1 octombrie?”

  1. DE MAINE SE SCUMPESC GAZELE !!!! MAI ALARMANTA VESTE CA ASTA …. POATE EXISTA ????? Vestea despre ISON… este o gluma buna comparativ cu asta trebuie s-o recunosti Iancule .

  2. @ Ionut

    Ciudat… as fi zis ca seful tau este Dumnezeiu, dar vad ca este un popa nenorocit. Interesanta alegere, ce pot sa zic…

  3. Nu-ti ajunge ca suntem ” arsi ” la popoul gol de catre USL-asi ….ce mai vrei acum sa te ” arda ” si rusii care , oricum ne-au ars si inca ne mai arde de cate ori si mai ales cat vor putea ?! ? 8)

    1. @marian hai ca am incercat sa vad si eu cu cat se scumpeste gazul. e 1%. Nu zic ca nu e rea orice scumpire, cat de mica, dar sa nu facem din tantar, armasar :)

  4. @ Coane Alecule este un curs bun insa…de la anul cursul , valoarea Euro , va scade mult inclusiv pentru noi . Taxele si accizele si tot ce decurge din asta ….vor fi calculate insa la nivelul anului 2013 deoarece asa cum bine ai observat dumneata azi Euro =4,456 RONI ! Este ” un curs bun ” vorba stimatei noastre gazde 8) ?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p