Ce să porți după operația de mărire a sânilor cu implanturi de silicon

Pentru că augumentarea mamară a devenit, în ultimii ani, tot mai populară și pentru că internetul ne oferă acces, acum, la atât de multă informație, toată lumea știe câte ceva despre implanturile cu silicon. Totuși, există un amănunt mai puțin dezbătut în spațiul public.

Deși poate părea greu de crezut că mai sunt subiecte legate de implantul mamar care nu s-au discutat suficient de mult încât să fie cunoscute de toate femeile care vor să recurgă la o astfel de intervenție chirurgicală, iată că unul – care ține de recuperare, un capitol foarte important al măririi sânilor – este destul de vag prezentat: ce să porți după operație?

Cu sau fără sutien?

Mai întâi este important să precizăm că este vorba despre ce anume poți sau este indicat să porți din punct de vedere al lenjeriei intime pentru susținerea sânilor.

Multe femei se întreabă acest lucru abia după ce trec prin operație, știind despre perioada de recuperare doar că presupune câteva zile de repaus, că necesită întreruperea fumatului și că le obligă să doarmă pe două perne. Nu știu, însă, ce tip de sutien să poarte sau – mai mult decât atât – dacă au voie să poarte unul ori, dimpotrivă, chiar este indicat.

În privința purtării sutienului, în primul rând trebuie precizat că în niciun caz nu este recomandat cel cu sârmă sub cupe, cel puțin în primele 6 săptămâni după operație.

În acest timp, însă, deși unele femei susțin, pe forumuri, că ar fi mai bine să nu porți nimic, în funcție de mărimea implantului s-ar putea să fie necesară folosirea unei bustiere speciale.

Tipuri de bustiere medicale de care s-ar putea să ai nevoie după operația de mărire a sânilor:

Bustiere compresive concepute pentru stadiul I postoperator:

  • Folosite în chirurgia plastică și estetică după operații care vizează bustul, inclusiv după augumentarea mamară;
  • Așa cum le spune și numele, se folosesc în prima perioadă de după operație, adică în primele 4-6 săptămâni;
  • Are rol de sutien care asigură suport pentru sâni;
  • Ajută la îmbunătățirea circulației, diminuează umflăturile, reduce extinderea cicatricilor, ajută la păstrarea implantului în poziția corectă.

Împreună cu o astfel de bustieră, chirurgul estetician vă poate recomanda și purtarea unei benzi elastice stabilizatoare – simple sau duble – care ajută la buna poziționare a implanturilor și la stabilizarea lor. În unele cazuri, purtarea unui astfel de accesoriu poate fi recomandată în mod constant, inclusiv pe timp de noapte.

Bustiere compresive concepute pentru stadiul II postoperator:

  • Se folosesc, în chirurgia plastică și estetică, în stadiul II postoperatoriu – săptămânile 6-12 de după operație;
  • Sunt mai decupate decât bustierele medicale dedicate stadiului I, astfel că puteți începe să vă bucurați de noul decolteu.

Sutiene compresive concepute pentru stadiul III postoperator:

  • Este vorba, de fapt, de sutiene care arată absolut normal, dar care sunt concepute să protejeze, în continuare, sânii;
  • Există chiar seturi de lenjerie intimă sexy formată din astfel de sutiene și chiloței, pentru ca femeile să se poată bucura de sentimentul de revenire la normalitate.

Așadar, este chiar indicată purtarea articolelor de lenjerie după operația de mărire a sânilor cu implant de silicon, însă cea mai bună alegere constă în bustiere sau sutiene special concepute pentru a proteja bustul. Medicul este singurul în măsură să stabilească ce anume, și pentru cât timp, vă poate ajuta, astfel că nu trebuie să ezitați să-i cereți sfatul înainte de a vă face cumpărăturile!

 

2 thoughts on “Ce să porți după operația de mărire a sânilor cu implanturi de silicon”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *