V-am tot povestit pe aici, de-a lungul timpului, despre frica mea de dentist, despre experiențele mele cu diverse tipuri de dentiști. De fiecare dată, fiecare experiență mi-a întărit un gând: decât să aștepți până când durerea va fi insuportabilă, mai bine începi să ai o relație de prietenie cu dentistul tău și mergi regulat la el, astfel încât să previi situațiile cu adevărat grave.
Dar ce faci atunci când marea problemă este dată de măselele de minte? Cu o situație de genul m-am confruntat eu prin iarnă, când am simțit cu adevărat câtă dreptate au cei de la Holograf când spun că și băieții plâng uneori. Așa eram eu în zilele alea. Orice am încercat, doar doar o să evit drumul la dentist: pastile peste pastile, Aulin și de 4 ori pe zi.
Comprese cu cald, comprese cu spirt. Somn să uit de durere. Degeaba. Nimeni și nimic nu avea să îmi facă măseaua de minte să cedeze. Astfel încât mi-am luat inima în dinți și, într-o geroasă zi de ianuarie, am plecat după dentist. La cabinetul unde știam eu că lucrează o dentistă cu mână ușoară, ce să vezi, era închis pentru câteva zile. La recomandarea unei cunoștințe, m-am dus la altcineva. Omul s-a uitat la mine, m-am pocnit cu un instrument rece în măsea de am zis că mor și a tras concluzia: trebuie scoasă, dar ai infecție, ia antibiotice și vino peste câteva zile.
Credeți că m-am mai dus? Exact. Am căutat pe altcineva și am ajuns într-un final la o dentistă ce își avea cabinetul la ceva zeci de km distanță. Femeia, de vis. Pur și simplu nu i-a tăcut gura cât mă investiga, îmi povestea tot ce face pe acolo, mă întreba dacă mă doare. Ce să mai vorbim, exact dentistul pe care ți l-ai dorit toată viața. Exact genul acesta de dentiști îi întâlniți și la www.targovistedentalcenter.ro, unul din cele mai moderne, profesioniste și prietenoase clinici dentare din Dâmbovița. Și a căror ușă vă recomand să o deschideți cu încredere și fără teamă.
Așa că a fost doar o formalitate să mă duc și să îmi scot măseaua de minte buclucașă.
ca sa ai macar masea
@sarcasticul mai am cateva, da
)