București sau Budapesta?

Într-o lume în care parcă nu mai ai timp și voie nici să respiri, într-o lume în care timpul tot ni-l ocupăm, de cele mai multe ori, cu lucruri mărunte și deloc folositoare sufletului, șansa unei evadări, din când în când, vine ca un dar ceresc.

Fiecare are propriile sale tabieturi în ceea ce privește deconectarea. Unii aleg să plece la mare sau în străinătate. La o simplă căutare pe net după sejur Bulgaria, sejururi Grecia 2017 sau transport persoane Budapesta și gata, vacanța lor a fost rezolvată. Alții se refugiază în sport sau muzică. Unii au nevoie de prieteni și de familie, bineînțeles, totul asezonat cu multă bere și mulți mici. Iar pentru alții, cărțile sunt singura evadare de care au nevoie.

Pentru mine, muntele e salvarea. Muntele e locul acolo unde mă simt eu cel mai bine, este locul unde cu adevărat mă simt eu. E ceva în măreția muntelui, în atitudinea sa solitară, în demnitatea cu care își poartă veacurile creației, ce îl face cu adevărat special. Muntele nu este un loc care să atragă neapărat pe toată lumea.

Nu o să vezi buluc de lume pe platoul Bucegi, precum e Mamaia invadată în fiecare weekend. Nu o să ai parte, sau poate am avut doar eu norocul ăsta, de tot felul de personaje care să îți polueze nevoia de liniște, de scăpare.

România chiar este un loc binecuvântat, care are parte de tot ceea ce îi putea fi oferit unei țări ca să fie cu adevărat prosperă și binecuvântată. Doar de noi, oamenii care stăm aici, depinde ca să și împlinim acest destin. A fost nevoie să vină Prințul Charles ca să descoperim magia satelor săsești și niște locuri cu adevărat magice din Transilvania. Perfecte pentru călătorii.

A fost nevoie să ne arate străinii ce loc magic, cum nu mai este altul în lume, este Delta Dunării și tot ceea ce face parte din ea. Patrimoniul natural și uman care, exploatate cum trebuie, ar putea face ca și viața celor de acolo să fie mai frumoasă. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit.

Turismul românesc chiar ar putea să fie motorul creșterii economice. Dacă este tratat ca un business adevărat, nu ca o joacă. Nu cu frunze sau cu alte însemne, nu cu parade cu Mazăre pe post de sultan, de cadână sau de eunuc. Ci cu investiți în infrastructură, în servicii și în toate cele conexe. Un exemplu pozitiv în acest sens este Predeal, o stațiune montană care a crescut foarte mult în ultimii ani și care a devenit deja o tradiție ca loc unde să îți petreci Sărbătorile de Iarnă. Iar cazarea deja nu mai reprezintă de mult o problemă, o simplă căutare pe google după cazare  rezolvând lucrurile cu un simplu click.

Tot ce rămâne de făcut e să te distrezi la maxim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *