Deschideți larg bisericile în lupta contra coronavirusului!

Nu este pentru nimeni o noutate importanța măsurilor de prevenție în lupta contra cronometru pe care întreaga lume o duce împotriva coronavirusului. Țările care au fost cele mai afectate (China, Italia), fac tot ceea ce pot să reducă cât mai mult răspândirea temutului virus. Țările care încă nu sunt atât de afectate, dar care vor să fie responsabile în a avea grijă de cetățenii lor, iau încă de pe acum măsuri, unele considerate dure, altele considerate prea ușoare. Niciodată nu poți fi pe placul tuturor.

Există însă, în două zone din această lume, o luptă la baionetă dusă de o serie de personalități publice, mai mult sau mai puțin relevante, care și-au găsit ținta perfectă pentru ura și furia lor: Biserica Ortodoxă. Nu m-am limitat doar la a menționa Biserică. căci, nu lipsit de relevanță, Biserica Catolică este mai ferită de aceste atacuri.

În Grecia se cere intervenția guvernului pentru a interzice preoților să mai împărtășească credincioșii cu aceeași linguriță. A fost și la noi o astfel de frământare, s-a stins precum focul de paie și, iată, creștinii se împărtășesc în continuare din Potirul lui Hristos fără teama de moarte.

La noi, lucrurile evoluează. Iar acum se vrea, nici mai mult, nici mai puțin, închiderea Bisericilor. Motivul? Imediat a fost găsit: ele sunt frecventate de bătrâni, cei mai expuși la formele mai grave ale virusului, dacă nu facem asta o să avem milioane de oameni morți și va fi plângerea și jalea de pe urmă. Ca o mențiune, trăim pe unul din locurile în care, de mai bine de 2000 de ani, de la momentul creștinării, se slujește neîncetat Sfânta Liturghie. S-a slujit Sfânta Liturghie în vremurile grele ale invaziilor străine. S-a slujit fără încetare în timpul celor două războaie, nici măcar comunismul nu a reușit să pună lacătele pe sfintele lăcașe.

Se luptă să reușească asta acum câteva personaje care au o bătălie personală contra Bisericii. O biserică care trebuie să vină cu răspunsuri pe măsură. Și, atunci când este chemată să își închidă porțile, ea să le deschidă și mai larg. Dacă aș fi parte a Sfântului Sinod, aș introduce Liturghia zilnică nu doar la mănăstiri sau catedrale, ci la toate bisericile. Aș face sfinte slujbe, rugăciuni. Aș face în așa fel încât să răsune cerul de cântări și rugăciuni. Pentru că da, luptăm cu tot ceea ce este omenește la îndemână pentru a limita efectele acestui virus. Dar nu alungându-L pe Dumnezeu!

PS: Pe cei care cer atât de vocal închiderea bisericilor, nu îi auzi să vorbească de închiderea mall-urilor, restaurantelor. Poate de aici ar trebui să începem prevenția. Iar Biserica să fie lăsată să facă ceea ce știe ea mai bine: să se roage și să aibă grijă de poporul ei.

5 thoughts on “Deschideți larg bisericile în lupta contra coronavirusului!”

  1. Cateodata , ma plictisesc sa mai casc ochii la TV sau sa vagabondez in online si-atunci { sa nu-mi reproshezi ca nu citesc o carte ceva , nu de alta dar , chiar am oarece probleme cu ochii } , atunci intru in istoricul cate unui bloggar pe care stiu ca l-am frecat la momitze cu ceva ani in urma sau chiar in prezent… asa cum esti tu frate Ioane . Si aseara si azi am dat iama in istoricul blogului dumitale . Anul 2012 mi-a parut de referintza chiar daca nu m-a ajutat vreun sondaj facut de aia ai lui Dancu . Cate comentarii , cati comentatori , cate pareri pro si contra aveai pe-atunci si nu mai ai azi … Intrebare : DE CE ? Acum , strict pe postare . ” S-a slujit Sfânta Liturghie în vremurile grele ale invaziilor străine. S-a slujit fără încetare în timpul celor două războaie, nici măcar comunismul nu a reușit să pună lacătele pe sfintele lăcașe. ” Da Iancule ai dreptate insa , uiti faptul ca , atunci puteai avea parte doar de vreun glontz ratacit sau d e vreun proiectil de artilerie ori de-o arestare venita din partea baietilor cu ochi albastri , arestare ce d e regula te afecta doar pe tine . Azi , ai ocazia ca ” in numele credintzei ” sa-ti bagi toata familia in parastas plus vecinii de pe strada in… carantina . Asta nu-ti poate aduce laude ci… dimpotriva asi zice eu . Daca-i cu adevarat credinta { eu ma cam indoiesc de asa ceva , mai repede i-asi spune : obscurantism } atunci poate sa se etaleze si-n casa ta , alaturi de familia ta si nu cred { chiar nu cred } ca-i necesar sa te vada cineva in public la… Sfanta Liturghie . Liturghie care , o fi ea Sfanta insa , cei ce-o oficiaza… Aminteste-ti ca , pana si-n vremea ciumei desii oamenii de-atunci nu erau la fel d e avansati tehnologic precum cei de azi si fara ca nimeni s-o interzica , totusi popii… preotii se fereau de-a tine slujbe in fata si-n mijlocul oamenilor . Poate unde se cam prinsesera si ei d e faptul ca… nu-i sanatos !Apropos de acel istoric : cu oaresicare intarziere permite-mi sa te felicit si sa-ti doresc LA MULTI ANI CU MULTA , MULTA SANATATE pentru cei 39 de ani inpliniti anul acesta !!! P.S. Intrebarea DE CE ramane de actualitate si astept din partea dumitale un raspuns cel putin de bun simtz mai ales ca , am constatat ca nu esti singurul care nu mai are cititori . Pana si ” amicul ” Chinezul , pana si ala … Respect Iancule !

    1. @Marian Lumea a descoperit mult mai facilă comunicarea pe rețele sociale precum Facebook, Instagram. Să faci și să ții un blog este mai degrabă o chestiune de pasiune. Dar eu o voi face în continuare.

  2. Sa nu uit : NU BISERICILE TREBUIE SA-SI DESCHIDA PORTZILE LARG IN LUPTA CU CORONAVIRUSUL CI : SPITALELE ! NU POPII { preotii , caci stiu ca-i diferentziezi } CI , MEDICII TREBUIE SA FIE IN MIJLOCUL ADUNARILOR DE OAMENI SI , NU DOAR CU VORBE CI CU FAPTE CACI FAPTELE FAC DIFERENTZA AZI . RAED ARAFAT , PENTRU CARE AM IESIT IN STRADA IN 2012 SI DUMNEATA SI DUMNEAEU , TREBUIE SA MOARA DACA-I NECESAR DAR , SA FIE IN MIJLOCUL ROMANILOR CARE , L-AU SUSTINUT IN 2012 !!! Iti doresc sa ai parte de sanatate Iancule , precum si de un coronavirus fericit pentru saptamana asta eventual… si pentru cea viitoare !

Leave a Reply to inchirieri auto Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p