Biciclim, Măria Ta !

O binecuvântare pentru toată lumea cum se circulă în Bucureşti în august. Deşi nu mai e chiar pustiul din anii trecuţi, lucrurile sunt oricum mult mai bine decât în lunile precedente şi în mod cert mult mai bine decât vor fi după 15 septembrie încolo, când toată lumea va reveni cu forţe proaspete la muncă, facultate sau şcoală. Parcă nici nu îţi vine să crezi că faci doar 15 minute până la birou şi că azi, drumuri pe care altădată prindeai semaforul şi de 3 ori, acum le parcurgi într-o clipită.

Astea sunt amintiri frumoase ce te vor hrăni în haosul pe care îl vei retrăi în curând.

Şi dacă tot ne gândim la nebunia ce stă să reînceapă în traficul bucureştean, nu pot să nu îmi aduc aminte de bâlbele lui Oprescu în ceea ce priveşte pistele speciale pentru posesorii de biciclete. Orice oraş din lume, care se respectă pe sine şi respectă cetăţenii săi, are o reţea de zeci, sute de astfel de km de pistă. Bine, cred că dacă stăm să ne gândim că noi nu suntem în stare să facem decât 10 – 20 km de autostradă, ce să ne mai gândim şi la alte condiţii demne de o ţară modernă.

biciclete_2

Nu că a fi biciclist în Bucureşti e ceva uşor. Dincolo de lipsa spaţiilor adecvate pentru deplasare, te loveşti şi de grobianismul celorlalţi participanţi la trafic, pentru care nu ai cum să fii un partener de trafic cu drepturi egale, ci doar o piedică în faţa talentului lor nedescoperit.

Cu toate aceste aspecte, eu, unul, nu voi pregeta nicio clipă să recomand tuturor să încerce experienţa unui mers cu bicicleta, fie că o faceţi de plăcere, pentru că nu aveţi altă oportunitate. Şi dacă tot vă decideţi să daţi o şansă bicliclitului şi nu aveţi încă obiectul muncii, cele mai bune vanzari de biciclete le găsiţi la cei de la Dirtbike.

2 thoughts on “Biciclim, Măria Ta !”

  1. Ba Iancule …ai inebunit ? Pai tu nu vezi ca astia dau cele mai draconice legi pentru biciclisti{ inclusiv sa dea un test de cunoastere a regulilor de circulatie parca ar conduce tancul } iar tu vrei sa se mai si duca cineva la acel magazin sa faca ce ? De data asta …chiar ai optat aiurea pentrru reclama respectiva : nu ti-au iesit lovelele pentru micii si berea cea de toate zilele 8) Si asa ca sa circului cu bicicleta , sa “biciclim ” cum spui matale prin Bucuresti , este sinucidere curata ….Este adevarat nu Oprescu a avut ideea cu acele piste de cacat pentru biciclisti dar….nici nu s-a omorat de dragul lor deci nici gologani n-a acordat pentru intretinere !

    1. @marian este absolut corect sa se dea legi mai dure. am vazut destule cazuri de biciclisti aiuriti pe strada. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incurajam acest sport, pana la urma. Cat despre piste, sunt niste manarii imense pe acolo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p