A fost evident din primul moment că actul de coabitare semnat de Ponta cu Băsescu îi serveşte mai ales primului, oferindu-i şansa de a se repoziţiona activ în spaţiul public de la noi, trecând fără nici un fel de probleme peste votul umilitor al peste 7 milioane de români care au votat la referendumul din iulie 2012 demiterea lui.
Şi, încet, încet, Băsescu a început să iasă la atac. Mai timid în primele momente, din ce în ce mai dur acum.
Practic, USL nici nu ştie ce urmează să i se întâmple. Blocarea revizuirii Constituţiei, nou referendum pe tema Parlamentului unicameral şi probabil şi un atac la regionalizare ne arată că Băsescu, un om politic care ar fi trebuit să fie terminat după iulie 2012, este mai puternic ca oricând.
Ce face Ponta în situaţia asta? Se comportă ca un pisic, obligat de pact să nu aibă o reacţie mai fermă. În acelaşi timp ţine şi USL în şah, alianţa nefiind în postura de a putea declanşa nişte proceduri de altfel normale de sancţionare a ilegitimului.
Cam aşa se va prezenta scena politică până la plecarea lui Băsescu. Cu un popor român supus de Băsescu la o permanentă umilinţă şi bătaie de joc.
Sper că eşti fericit, Ponta !
Pe Ponta se …coabiteaza , iar pe noi se caca pur si simplu !!!
Exprimarea ta lasa de dorit! Lasand asta la o parte eu cred ca esti invidios ca Baselu dovedeste inca odata ca are strategia in sange. I-a lovit de nici acum nu s-au dezmeticit.
Oricum cred ca si tu esti de acord cu unicameral si 300 de trantori!
@ frone
1. Daca nu ma insel, numarul de parlamentari poate fi stabilit prin lege organica, nu constitutie. Asta inseamna ca putea fi schimbat ORICAND.
2. Ce l-a impiedicat pe marele strateg ipocrit sa modifice constitutia timp de 3 ani cat timp avea pdl-ul la putere? Erau prea preocupati sa ciordeasca si acum a scos iar pe tapet prosteala prostilor. Multi prosti astia care si-o sug a doua oara in timp ce sunt convinsi ca de fapt dau. Daca nu-ti place exprimarea mea plastica, pot sa revin cu una beton.
3. Stii ce inseamna unicameral si bicameral sau e doar o alta chestie care-ti suna interesant si misto?