Băsescu: ”Crin Antonescu va câștiga turul 2, ca și candidat al dreptei unite”

Din tot amalgamul de declarații date de Băsescu aseară, la B1tv,una singură cred că este cu adevărat demnă de reținut și de luat în seamă. Nu, nu mă refer la preluarea cuvânt cu cuvânt a ceea ce scrisese Sorina Matei pe blogul ei.

Nici la tradiționalele bau-bau cu justiția, MCV și liderii europeni, care vor fi informați de Băsescu că nu are rost să îl mai bage în seamă pe Ponta, chiar dacă este primul ministru al României.

Iată declarația:

”Teoretic se poate orice, dar liberalii îl vor bate, cu partidele mai mari, mai mici, îl vor bate pe Ponta. PSD se joacă de-a "Crin să vedem dacă vei fi candidatul nostru". Cum credeţi că nu s-ar găsi o formulă pentru toată dreapta, în turul doi, să fie susţinut de toate partidele. Viaţa PSD cu Crin Antonescu preşedinte al României va fi mult mai grea decât cu mine. Ponta nu are şanse să devină preşedintele României. Nu cred că oamenii de dreapta nu vor avea înţelepciunea să susţină candidatul dreptei, indiferent dacă e Antonescu, Predoiu, MRU. Decât un preşedinte plagiator, orice soluţie e mai bună pentru România. Ponta minte constant.”

Abia aștept să îi văd pe băsiști cum fac coadă să pună ștampila pe Crin :)) )

PS: Cât despre glumele unor care ascultau precum cățelul la dresaj când Băsescu le spunea să nu iasă la vot în 2012, iar acum spun că ei vor face cum cred ei de cuviință la alegerile din 2014, râd la fel de bine ca la prognoza meteo dată de Dragnea ieri.

crin-antonescu-si-traian-basescu1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *