Azi chiar s-a sărbătorit Unirea !

Unirea românilor în ura faţă de mizeriile astea care ne conduc.

Unirea românilor în faţa unui beţiv care ne conduce şi care crede că poate face orice, fără să ţină cont de ura din ce în ce mai mare a românilor.

Unirea armatei, unul din puţinele simboluri care mai poate sta drept în faţa disoluţiei totale pe care o trăim.

Şi chiar dacă multora nu le convine, astazi a fost şi ziua reconfirmării unirii opoziţiei.

PS: Îi aud pe unii cum, în lipsă de altceva, îi condamnă pe cei care l-au huiduit pe Băsescu, spunând că ar fi huiduit imnul ţării. Singurul cuvânt care îmi vine în minte este: penibil.

5 thoughts on “Azi chiar s-a sărbătorit Unirea !”

  1. Imi place cum un ignorant ca el vorbeste de istorie. El care nu stie lectia elementara: cei care nu invata din istorie sunt meniti sa o repete. Degeaba incearca el sa para dictator, autoritar…imparat….nu e cu nimic mai bun ca Iliescu si va sfarsi la fel…un mos patetic(nu in ochii altora…in ochii lui).
    Eu as spera ca toti sa invatam din istorie…mai ales din istoria recenta in care un grup de fraieri au facut dintr-un boschetar seful tarii. Sper ca grupul ala de fraieri sa repete greseala cu noul Titulescu.

Leave a Reply to Ionut Iancu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p