Generațiile străbunicilor și bunicilor noștri au trăit o viață mai îndelungată, deși timpul istoric nu a fost blând cu acestea, trecând prin războaie, foamete și atrocitățile totalitarismului regimului comunist. Cu toate acestea, au fost mulți ani de-a lungul vieților sănătoși, rezistând în condiții de trai grele (implicând munca istovitoare și facilitățile puține avute la dispoziție), bucurându-se de mult mai multă liniște decât generațiile actuale. Nu erau presați de timp și nici nu aveau înscrisă-n sânge graba pentru mii de lucruri care le cereau atenția. Simplitatea activităților le permitea să-și păstreze mintea ocupată, dar limpede, liniștită, regăsindu-se în sânul familiei ori de câte ori simțeau nevoia.
Modernitatea, în schimb, pune asupra oamenilor o presiune uriașă, astfel încât stresul, oboseala, necesitatea constantă de a înfăptui lucruri, somnul insuficient și alimentația nesănătoasă favorizează apariția timpurie a bolilor și, în final, colapsul oamenilor. Sănătatea este bunul esențial și biletul care ne permite să deschidem anii din calea vieților noastre. În momentul în care ne decidem să avem grijă de ea, pentru noi înșine și cei dragi, viața se schimbă radical.
Alimentele BIO – arma împotriva neajunsurilor stilului de viață modern
Din fericire, în ultimii ani, și-n spațiul românesc a fost subliniată importanța alimentelor BIO care-i ajută pe oameni să-și îmbunătățească viața și prin schimbarea regimului alimentar, să-și provoace corpul să lupte cu tot ceea ce e dăunător în jurul său. Este importantă, desigur, și sănătatea psihică, de aceea grijile de tot soiul trebuie înlăturate și privirea noastră trebuie să se concentreze mereu asupra lucrurilor frumoase, bune și benefice. Corpul își trage puterea din alimentele pe care le consumă, astfel încât reducerea elementelor care reprezintă o amenințare reprezintă eroismul cu care le suntem datori corpurilor și, implicit, vieților noastre.
Cu pași mici spre… sănătate
De la produsele fără gluten, Raw Vegan, condimente, supe, sucuri, până la legume și fructe naturale, orice zi și orice schimbare pot deveni începutul pentru o viață sănătoasă. Chiar dacă schimbarea stilului de viață prezent poate părea imposibil și tulburător, persoanele care își doresc o schimbare observă că nu cer un efort foarte mare și că, pe deasupra, mâncarea sănătoasă are un gust inconfundabil și ne ajută să ne simțim mai bine în corpuri curățate de problemele pe care toxinele le aduc.
Găsind locurile în care grija pentru oameni se manifestă prin alimente și diverse produse curate, naturale, veți avea la îndemână un ajutor și veți putea păși cu bucurie pe drumul schimbării. Pentru Ara BIO Shop sănătatea primează întotdeauna, iar responsabilitatea față de oameni este principiul său de căpătâi. Pentru a putea vedea diferențele de gust și calitate între produsele BIO și cele obișnuite, care uneori, deși nu sunt sigure pentru oameni, sunt mai scumpe decât cele dintâi, le puteți încerca oricând.
Pentru toate produsele obișnuite, îmbibate cu zaharuri, conservanți și coloranți, există o variantă BIO care, dincolo de beneficiile pe care produsele naturale le au, sunt mult mai gustoase. Astfel, obișnuindu-ne cu produsele BIO, la fiecare comandă vom cumpăra sănătate, de fapt. Îngrijindu-ne alimentația, vom oferi corpului substanțele necesare proceselor esențiale și prin starea de bine resimțită vom putea să fim eficienți, împliniți, cu o stare de prospețime a minții. Efectele pe termen lung ale consumării produselor BIO le ajută pe persoane să nu se mai întoarcă niciodată la stilul de viață anterior. Pentru că puși în fața schimbării pe care acestea le aduc, ne dăm seama de greșelile anterioare și de greul pe care ni-l produceam, uneori fără să fim conștienți.
Unele produse BIO sunt fără gluten sau fără zahăr ceea ce le transformă în alternative alimentare și pentru diabetici sau persoane ale cărora afecțiuni cer o dietă strictă. Vor reuși astfel să se bucure de același gust atrăgător al mâncării, fără să se pună în pericol. Aceste lucruri mici, adesea ignorate în iureșul vieții contemporane, ne salvează viețile. În ciuda beneficiilor modernității, viața oamenilor este tot mai aglomerată și nesigură, iar alimentația nepotrivită este sinucigașă. Dar banii aruncați pe mâncarea nesănătoasă pot fi folosiți și altfel. Cu ei chiar se poate cumpăra câte o porție de sănătate!