Apelează la specialiști pentru branșament gaze

Sunt unele lucruri cu care e bine să nu te joci. Există limite peste care nu ar trebui să treci. Chiar dacă toată viața ai trăit cu impresia că ești bun la toate, că te pricepi să faci orice. Că poți să construiești o casă de la zero, să readuci la viață orice mic loc din lume. Să repari țevi de apă, să tragi curent.

În mod cert e bine să fii un om priceput la toate. Economisești și bani, ai și certitudinea lucrului bine făcut, căci, nu-i așa, doar nu te vei contrazice tocmai tu pe tine. Dar, totuși, cu un singur, dacă e cu putință, ar fi bine să nu ne jucăm. Gazele. Racordarea făcută de un amator, fie că vorbim de încălzirea pe timp de iarnă, fie că vorbim de instalarea unei centrale termice.

Nu cred că e anotimp, lună, săptămână, în care știrile de pe orice televiziune să nu anunțe un astfel de caz dramatic, de explozii, de morți nevinovați. Chiar circula la un moment dat o reclamă, una care cred eu, era suficient de puternică ca să te facă să conștientizezi pericolul la care te expui atunci când lucrezi cu instalații de gaze. Căci atunci când nu ești pregătit și autorizat în domeniu, nu ești decât un terorist care amorsează o bombă cu ceas în locul unde trăiesc și cei dragi ai tăi.

image

Tocmai de aceea, în condițiile în care mă pregătesc să fac niște modificări și la instalații de gaze, urmând să bag o centrală performantă, am decis să apelez la un specialist. La cineva care face treaba asta de zeci de ani, la cineva care a lucrat în echipa Distrigaz și a făcut-o ca un profesionist. Astfel am certitudinea lucrului bine făcut, a faptului că lucrarea mea respectă toată normele și mai am și certitudinea că acea instalație va funcționa măcar perioada de garanție, de 10 ani.

Cred că așa este sănătos să gândim fiecare din noi. Da, a aduce un specialist costă și bani, dar cred că e mai bine să facem o cheltuială în plus și să le oferim siguranță celor dragi, decât să alegem varianta unei economii de bani cu riscul de a-i pune în pericol pe ceilalți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *