Trebuie să recunosc că nu prea mi-am pus problema asta până acum. Mulţumit de Nikonul meu li de talentul unic de a face poze, nu am crezut că va veni ziua când o să stau să mă întreb dacă se merită mai mult o cameră video decât un aparat foto.
Acum, dacă stau strâmb şi gândesc drept, cam la fel a fost şi cu momentul în care, plictisit de pozele nereuşite pe care le făceau telefoanele mele, am decis că trebuie să am un Nikon. Şi l-am avut. Da, ştiu, probabil marea majoritate îmi veţi spune că este altceva să ai doar nişte poze, care, e adevărat, surprind şi ele foarte bine multe din amintirile pe care nu vrei să le uiţi, dar cu totul şi cu totul mai special este să ai peste ani, mereu cu tine, vocea şi chipul în mişcare ale persoanelor iubite, gesturile lor unice.
Nemurirea se manifestă cel mai bine în aceste mici daruri lăsate de tehnologie…în fotografii, în filme. E poate unul din modurile prin care viaţa încearcă să ne compenseze momentele alea grele, când pare că se rupe filmul vieţii definitiv.
Acum, revenind un pic la discuţia tehnică, fiecare din cele două, aparatul sau camera portabilă, au avantajele şi dezavantajele lor. Dacă despre Nikon pot vorbi şi în somn despre punctele forte sau unde mă supără, nu pot spune acelaşi lucru despre camerele video. Ca atare, m-am pus pe cercetare şi cel mai mai de ajutor mi-au fost cei de la http://panasonicagac160.ro/. Rar mi-a fost dat să văd un site făcut exclusiv pentru un produs şi care îţi oferă chiar toate informaţiile de care ai nevoie pentru a te convinge sau nu că merită achiziţia.
Iar în cazul e faţă, cel mai nou model de cameră digitală Panasonic pare a fi exact ceea ce trebuie. Complexă, dar simplu de a fi folosită la maximul specificaţiilor tehnice, cu un preţ mult mai bun decât al altor competitori, sper să o am cât mai curând pe lista gadgeturilor mele preferate.