Într-o zi în care nimeni nu reușește să descifreze mesajul CCR față de lupta anticorupție, într-o zi în care primăvara este cu un pas mai aproape de noi, dar și într-o zi în care flacăra rezistenței din Piața Victoriei pare că se stinge, eu vin să vă vorbesc despre un alt exemplu de rezistență în fața unei societăți ce pare a fi într-o metastază cronică, la toate nivelurile ei.
Anna Andronache. Are 14 ani, elevă în clasa a VII-a la Școala Coresi din Târgoviște. Ce o face pe Anna atât de specială în aceste zile? Faptul că, într-un sistem educațional cu lacune grave, dar despre care puțini au curajul să vorbească, ea, cu un curaj demn de tot respectul nostru, vine și spune adevărul așa cum îl simte o copilă la 14 ani.
Anna ne vorbește despre abuzurile profesorilor. Despre traumele pe care ajung să le trăiască unii copii în sistemul educațional de la noi. Despre părinți lași, care nu își asumă niciun gest corect pentru a-și proteja copilul, dar și despre lipsa de reacție a celor din prima linie a frontului: elevii.
Că avem parte de un sistem educațional aflat la pragul falimentului nu mai este o surpriză pentru nimeni. Se vede acest lucru în cifrele abandonului școlar, în promovabilitatea de la Bacalaureat, în lungul șir de șomeri pe bandă rulantă, rezultat al unui învățământ superior ce nu își mai îndeplinește rolul de furnizor de elite.
Ce face Anna în tot acest decor pesimist? Vine și ne arată cu degetul.
“Profesoara mea de matematică are un comportament dominant și cât se poate de ipocrit. Într-a V-a avea obiceiul să mute absolut toți elevii în bănci cum avea chef la fiecare oră și nu dădea pauzele doar pentru a arăta cine e șeful.
A avut grijă de asemenea să inducă frică de dumneaei și de matematică în rândul elevilor. S-au plâns niște părinti, s-au revoltat câțiva copii dar profesoara zicea că nu poate ține ora decât așa și “fiecare profesor e suveran la ora lui”.
Câți dintre noi nu am avut de-a face cu un astfel de cadru didactic? Un om care întotdeauna a crezut în puterea fricii și în faptul că educația se face doar cu bătăi peste mâini sau cu cretă aruncată după tine prin clasă.
Discuția privitoare la cadrele didactice și la nivelul lor de formatori, de modele pentru tânăra generație este una extrem de complexă. Și plină de capcane ce se pot dovedi ucigătoare. Cât de pregătiți sunt dascălii din ziua de azi? Dacă este să ne uităm la cum se prezintă ei la examenele de definitivat, plângem cu lacrimi amare. Sunt ei pregătiți să abordeze lucrurile și din perspectivă psihologică? Să se adapteze la nevoile actuale de comunicare și înțelegere aparținând unei generații ce ia distanță tot mai mare de societatea încremenită în trecut? Greu de crezut.
Dacă mai adăugăm aici o curiculă depășită, oameni din conducerea Ministerului și Inspectoratelor atât de pregătiți, încât te pun să îl denunți pe Moromete la DNA, plus părinți pentru care școala e doar un loc unde își pot lăsa copiii peste zi să meargă și ei liniștiți la muncă, și obținem ingredientele perfecte ale unui viitor distrus.
Ce e de făcut? Anna ne oferă primul răspuns: rezistența din interior. Ieșirea în spațiul public pentru a denunța orice abuz, orice faptă care nu cadrează cu ceea ce trebuie să ofere sistemul căruia îi aparținem. Este, dacă vreți, o formă de rezistență dusă din Piața Victoriei în fiecare loc care trebuie să se schimbe.
Tocmai de aceea avem datoria ca să îi fim alături Annei, care rezistă și luptă. Și așa trebuie să facem de fiecare dată. Lupta pentru schimbare României nu trebuie și are cum să se facă doar cu spectacol de lumini și sunet.
Articol publicat pe PerfectImperfecte.ro și Știripesurse.ro