America, ești concediată!

trumpBW.jpg

Am lăsat ziua de ieri analizei reacțiilor la cald, venite din toate colțurile lumii. Dar mai ales pentru a vedea cum se manifestă românii față de alegerea lui Donald Trump. Și, vorba unei glume care a tot circulat ieri pe internet, dacă s-ar face un sondaj, 10% dintre americani și 90% dintre români s-ar declara furioși pe rezultatul votului.

Dar, cu tot spiritul de glumă, care s-a manifesta din plin în social media, dincolo chiar și de descoperirea faptului că The Simpsons l-au văzut pe Trump președinte încă din anul 2000, rezultatul votului de ieri ne pune în postura de a recunoaște un eșec al Americii și, așa cum făcea pe vremuri Trump, să îi spunem: America, ești concediată!

Ești concediată pentru că ai reușit să aduci ca lider al tău un om despre care nu poți garanta că mâine nu se va trezi cu părul nearanjat și va decide că închide granițele țării. Sau că va declanșa unul din butoanele nucleare.

trump-BW

Ești concediată pentru faptul că într-o lume și așa nesigură, în care terorismul e la fiecare pas, ai ales să nu mai fi liniștea pe care o căutam de fiecare dată. Acum ne facem griji mai multe pentru tine.

Ești concediată pentru că ai permis să se ajungă aici. Pentru că, într-o țară care dă lumii cel mai puternic lider, s-a ajuns la situația de a alege dintre un rău mai mic și unul foarte mare. Indiferent în care categorie îi pune fiecare pe Clinton și Trump. Ești concediată pentru că te-ai lăsat sedusă de imaginea idilică creată în jurul lui Obama, iar acum, când tragem linie la finalul mandatului lui, trebuie să îi mulțumim pentru Trump.

Dar, mai ales, ești concediată pentru faptul că, cu o autosuficiență incredibilă, ai dat lumii întregi lecții despre toate și nimic, în timp ce tu, iată, de azi ești oficial sub zodia Trump.

Rezultatul alegerilor din SUA trebuie să fie un semnal de alarmă pentru întreaga lume. A fot întâi Brexitul. N-am speriat un pic, am făcut mișto și ne-am văzut de ale noastre. Acum e Trump. Ne-am trezit perplecși, am început să postam iarăși glume și pare că lumea își urmează cursul liniștită.

Numai că lucrurile nu stau deloc așa.

Articol publicat pe Știripesurse.ro

3 thoughts on “America, ești concediată!”

  1. Ionut faci o confuzie.America de azi nu este America adevarata.Este o clona .O america in care esti urmarit la tot pasul cind de infractorii care vor sa te beleasca cind de stat care vrea sa te bage la zdup pentru ca nu ai fost un bun contribuabil, este mai rau decit o ferma a animalelor,este o pacoste si sincer nu as vrea sa traiesc intr-o astfel de tara,ador in schimb America creatoare de valori materiale si spirituale ,America de acum sa zicem treizeci de ani.Trump ….Trump…… asa a fost si cind a iesit Putin presedinte in Rusia ….mult zgomot…pericolul mare pentru europa este iesirea SUA din NATO .Daca europenii vor ramine fara sprijinul americii exista toate sansele sa se repete evenimentele ce au dus la declansarea celui de-al doilea razboi mondial.America de acum este in situatia URSS din anii 80 cind a pierdut treptat influenta asupra tarilor socialiste.Daca SUA ne va lasa” liberi de contract”ghici cine o sa ne puna zgarda?Asa este istoria precum moda ,se repeta iar victimele si tortionarii sfirsesc toti prin a se transforma in tarina .

  2. Iancule prietene , daca-ti inchipui cumva ca , odata ajuns la Casa Alba pe 20 Ianuarie , alde Trump va face ce-l taie capul , te-nseli amarnic ! Pai daca era asa , Obama elimina demult dintre Amendamentele USA , Amendamentul al doilea : ” cetatenii americani au dreptul sa detina arma si…AU DREPTUL CONSTITUTIONAL s-o foloseasca daca considera ca viata , proprietatea lor si-a altor americani , sau DREPTURILE CIVILE ai sant incalcate …. INCLUSIV CONTRA GUVERNULUI SUA ” !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p