AEP – Performanță într-o instituție de stat

De obicei, când auzi despre o instituție de stat de la noi, prima reacție este să îți scuipi în sân, să te rogi să scapi cât mai repede și să fii pregătit pentru o lungă și dureroasă călătorie în timp. Un timp în care comunicarea este extrem de dificilă, dacă nu inexistentă, iar oamenii par atât de scârbiți și sictiriți de ceea ce fac încât te simți rușinat că apelezi la ei.

Astfel că, atunci când descoperi că se poate și altfel, după momentul de uluială, încerci să îți dai seama care sunt resorturile care au făcut posibilă această schimbare.

Iar în cazul AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) lucrurile sunt destul de simplu de deslușit. Vorbim acolo de o echipă de oameni tineri, oameni care au înțeles cât de importantă este comunicarea cu cei ale căror interese le reprezintă.

anamariapatru

V-am mai vorbit pe aici în ultimul timp, și o să o tot fac, despre cât de importantă a devenit AEP în exercițiul electoral. Votul prin corespondență, corpul experților electorali, operatori de calculator, sunt trei din marile proiecte demarate pentru alegerile de anul acesta. Sau despre informatizarea secțiilor de vot, practic, dacă este să mă întrebați pe mine, cea mai importantă schimbare în ceea ce privește alegerile de la noi, din ultimii 25 de ani.

Și pentru toate aceste lucruri, principalul artizan este Ana Maria Pătru. Președintele AEP, care, alături de echipa ei, încearcă și reușește să aducă în secolul 21 o instituție ce părea condamnată la uitare și praf.

Pentru mai multe detalii, vă invit să citiți și acest interviu de pe PoliticScan.

2 thoughts on “AEP – Performanță într-o instituție de stat”

  1. Iti iei gologani si de-aci Iancule sau …ai alte interese ??? De ras sau mai curand de plans postarea dumitale , fara suparare fratioare ! Intrebare : acei ” oameni tineri ” care , alaturi de Ana Maria Patru ” incearca si reuseste sa aduca in secolul 21 , o institutie ce parea condamnata la uitare si praf ” , astia sunt cumva dintre acei ” tineri frumosi si liberi ” , aparuti ca prin minune dupa nenorocirea de la Club Colectiv ? Daca raspunsul este DA …atunci , m-am lamurit si-n privinta astora . 8)

    1. @Marian sunt niste tineri in care cred foarte mult. Nu, nu sunt dintre tinerii frumosi si liberi pe care i-am vazut manipulati in strada. Sunt tineri care incearca sa schimbe ceva intr-o institutie greu de urnit. Si le sunt alaturi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p