Adrian Năstase – sinuciderea asistată, ultima soluţie?

Da, ştiu, titlul dat acestui articol este unul extrem de neplăcut. Dar, uitându-mă la valul de ură care a cuprins această ţară de când cu decizia de condamnare a fostului prim ministru, devin din ce în ce mai conştient că doar moartea fizică a acestui om va opri tot ceea ce se întâmplă.

Sunt sigur că dacă s-ar propune această variantă a sinuciderii asistate, vor exista extrem de mulţi oameni care să vrea să fie ei cei care îi vor lua ultima suflare acestui om. Şi nu pot să nu mă întreb, dincolo de latura juridică a acestui caz, ce fel de oameni trăiesc în această ţară? Sau mai bine zis…mai trăiesc oameni?

Alergăm cu miile la moaşte să ne închinăm, să dăm cu plasele peste acele racle cerând de la Dumnezeu să ne ajute cu mici mărunţişuri.

Ne place să fim consideraţi creştini, oameni cu suflet. Facem acte de caritate în public, cică suntem o ţară numită “Grădina Maicii Domnului”.

Dar când suntem puşi în faţa unei situaţii precum aceasta, suntem mai răi şi decât fundamentaliştii arabi. Ne rupem de orice realitate umană a noastră şi devenim nişte fiare..lipsite de orice sentiment. Să fiu bine înţeles, nu vreau ca Adrian Năstase să nu facă puşcărie. Dar să facă puşcărie condamnat de o justiţie dreaptă, cu dovezi şi cu fapte de netăgăduit.

Mă mir că nimănui nu i se face pielea de găină văzând o decizie a justiţiei care condamnă pe principiul “să fie dat de exemplu”…şi dacă mâine, tu care azi ceri moartea lui Năstase, vei deveni viitorul exemplu de dat?

E trist…foarte trist ce se întâmplă în ţara asta. Cu fiecare zi care trece, mi se pare că doar dacă o luăm de la zero..mai avem şansa supravieţuirii..Iar acel zero poate însemna orice..

dupa-tentativa-de-sinucidere-adrian-nastase-va-fi-operat-rana-se-afla-langa-vena-jugulara-video-1

2 thoughts on “Adrian Năstase – sinuciderea asistată, ultima soluţie?”

  1. Asa suntem noi romanii,aruncam cu piatra in cei care au gresit,uitand invatatura Domnului ISUS HRISTOS :cei fara de pacat sa arunce piatra.Suntem noi oare fara de pacat? N-ar trebui oare sa aruncam piatra in propriile noastre capete? Nu suntem noi cei care prin tacerea noastra ne facem partasi la tlcalosiile din tara asta?Nu lasitatea noastra ne-a facut sclavi pe plantatia lui Basescu? Acum e prea tarziu pentru normalitate.Trebuie sa ne vindecam noi pentru a avea o societate sanatoasa.

    1. @leo un idul asta:)) ) deci tu esti cumnatamiu? lasand gluma la o parte, da, ai mare dreptate..acesta este unul din motivele pentru care suntem unde suntem

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p