Pe 5 noiembrie 2010 pleca într-o lume mai bună, unul din poeţii mari ai acestui neam.
Hulit pe parcursul vieţii, contestat chiar şi în ziua morţii, Adrian Păunescu a fost şi va rămâne, cu bunele şi relele sale, un reper al României de dinainte de 89 şi de după.
Dar dincolo de toate astea, simt nevoia să îi aduc aminte numele şi memoria, azi, la 2 ani de la moartea sa, pentru a le arăta copiilor lui şi celor dragi că nu a fost uitat şi nu va fi uitat niciodată.
Închei cu un citat din primul articol scris de Ana Maria, sufletul dulce ce duce mai departe moştenirea tatălui, cu a cărei privire tristă m-am intersectat sâmbătă şi m-a răvăşit..
“Eu am rămas fără tată. Singurătatea şi-a făcut loc şi în viaţa mea. Din toată suferinţa ultimelor săptămâni vor rămâne destule mărturii. E greu să fii orfan. E greu să ştii că tata nu mai vine acasă"
Ana Maria, da, tata nu va mai veni niciodată acasă. Sunt sigur că în ăştia doi ani care au trecut, lacrimile tale au fost mereu martori tăcuţi ai fiecărei seri care trecea fără a-l mai avea alături. Dar te pot asigura de un singur lucru: de acolo, de unde e, Adrian Păunescu îşi veghează mândru copila, care, pe umerii ei de copil ce nu vrea să crească, duce povara numelui tatălui. Cu toate responsabilităţile ce vin de aici…
GÂNDURI SPRE MARELE POET
ADRIAN PĂUNESCU
Iubiţi prieteni,
Azi 5 noiembrie se împlinesc 2 ani de când Adrian Păunescu ne-a părăsit pentru totdeauna, 2 ani în care s-a resimţit mult lipsa sa dintre noi!
Doresc să readuc în memoria noastră cu acest prilej ulima sa poezie …
http://www.youtube.com/watch?v=TsdyrJUHlbM&feature=related
Iata ca amintirea Maestrului este vie. Si va ramane asa ,cu siguranta. Atata timp cat tu, eu , noi… ne rapim macar chiar si cateva clipe din viata noastra agitata pentru a-i asculta poeziile ,e semn ca nu va fi uitat!
Geniile traiesc etern in sufletul nostru si renasc de milioane de ori in noi, in momentul in care ne amintim…
Odihneste-te in pace Maestre !
La 2 ani de cand cel mai mare poet contemporan cu noi s-a mutat intr-o stea, ii simtim dureros tacerea versului. Recitesc poeziile lui, care imi ostoiesc sufletul obidit de nedreptatea sociala, gasesc acolo gandurile noastre, ale acestui biet popor roman, dorinta de a fi eliberat de talhari si oameni nevrednici sa-i fie in frunte…intoarce-te bardule si spune-le ce ne doare!
Pe saitul http://www.comemorare.ro este un memorial inchinat poetului, unde am inserat azi omagiul meu adus marelui poet.
O poezie impresionanta a lui Adrian Paunescu:
IMPOSIBILA NUNTA
Muntii mei duhovnici au intrat in ceata,
Clopote batrane bat pe manastiri.
Cand miroase-a iarna, nuntile ingheata
Pentru noi, lunateci, imposibili miri.
Vin sa ti se-nchine vanturi si dihanii,
Viscolul asupra-mi cade ca un lat.
Si ti-as face nunta cu un sat de sanii
Si cu felinare si cai instelati.
Imbracate-n alb prea fumoasa mireasa,
Asa se cuvine in drama ce-o joc,
Pe urma plecam fiecare acasa
Si muntii vor pune misterul la loc.
Pan sa se intample tu vei fi carunta,
Mie o sa-mi vina cea din urma zi.
Si va fi si-aceea tot un fel de nunta,
Si-mi vei duce grija si te voi iubi.
Ti-am adus mireasa, muntii mei cu noapte,
Nunti de animale se petrec in munti,
Codrii de miresme si paduri de soapte,
Ele sunt salonul ne-ntamplatei nunti.
Lumanari de nunta tin in labe ursii,
Lupii sufla-n focul stanelor pustii,
In rostogolire ne unesc obarsii,
Nu-mi vei fi mireasa, mire nu-ti voi fi.
Te invit la nunta dulce si albastra,
Unde zurgalaii scot argint din toti.
Ce pacat ca totusi nu e nunta noastra,
Ce pacat ca mortii i-am fost dat ca sot.